În trei săptămâni, am înjurat, cu galeriile, patronii Stelei, Rapidului şi lui Dinamo. N-am avut motiv. Da’ ştiu ei de ce. Sursa: Octavian Cocoloş
Nu m-am vaccinat antirabic, nici la „Victor Babeş” nu m-am internat şi nici n-am învăţat să cârâi. Nici bătaie nu mi-am luat. De la adversari sau de la jandarmi. Mă rog, au fost meciuri „uşoare”.
I-am înjurat, în schimb, groaznic de obscen, pe patronii celor trei mari cluburi de fotbal bucureştene. Culmea, chiar în galeria echipei lor. I-am blestemat şi pe ratangii, am spart seminţe şi am fumat de parcă, de a doua zi, tutunul şi „bomboanele agricole” ar fi urmat să devină prohibite.
SUMARUL ARTICOLULUI Ucenic de galerie: cursuri de înjurat fără profesorÎn inima galeriilorÎn inima galeriilor
Am văzut copii şi femei tinere, chiar însărcinate, care înjurau ca la uşa cortului. Ca amator, nu recomand nimănui să-şi ducă nevasta pe stadion. Decât dacă au plăceri bizare. Bagajul lexical al membrilor entităţilor numite generic „galerii” nu de păşeşte, cel puţin pe stadion, 200 de cuvinte. Din care trei sferturi sunt ne - publicabile. Dintr-un afon în ale fotbalului am devenit cunoscător „fin” al fenomenului. Fotbalul românesc e o imensă „M...”! Aşa cred eu, după trei meciuri.
Dinamovist, stelist şi rapidist
De 16 ani n-am mai călcat pe un stadion decât la vreun concert, nicidecum la un meci. În ultimele trei săptămâni, am fost fan, pe rând, la trei meciuri de fotbal diferite: dinamovist, stelist şi rapidist. Şi nu oricum, ci din mijlocul celor mai fanatici suporteri ai „granzilor” bucureşteni.
Pe Ştefan cel Mare mi-am luat bilet la Peluza Cătălin Hâldan, pentru cunoscători, PCH. Fieful celor mai răi dintre „câini”. În Giuleşti, mi-am găsit locul în „Peluza Văcăroiu”, cea care a completat potcoava giuleşteană în mandatul fostului premier cu acelaşi nume.
P
