Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Probleme cu o maşină nouă - porneşte greu şi scârţâie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Un ploieştean reclamă că i se refuză de doi ani repararea autoturismului pe care a dat 20.000 de euro. Printre altele, maşina porneşte foarte greu şi scârţâie la frânare sau plecare.

În septembrie 2007, Mugur Fechet, din Ploieşti, şi-a cumpărat o Toyota Corolla, pe care a dat 20.000 de euro. La nici un an de la achiziţionare, bărbatul susţine că a început să aibă numeroase probleme cu autoturismul: porneşte greu, consumă foarte mult ulei, roţile scârţâie foarte tare la plecarea de pe loc şi la frânare, display-ul radio este deteriorat, iar siguranţele ledurilor de la uşa stâgă sunt arse. Bărbatul spune că a reclamat aceste probleme de aproape doi ani, însă nu s-a remediat decât problema cu scârţâitul roţilor, şi asta pe cheltuiala lui.

„Nu porneşte din prima, dar service-ul spune că e perfectă”

Problemele au început din noiembrie 2008. „Am remarcat că «la rece» (motorul neîncălzit - n.r.), pornirea motorului e extrem de greoaie, necesitând două sau mai multe încercări”, spune cu amărăciune ploieşteanul. Bărbatul susţine că a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să rezolve problema. A dus maşina la un service autorizat Toyota - Profi Auto, din Cluj-Napoca - şi a reclamat problema.

„După ce maşina a fost testată pe calculator, mi s-a spus că este în perfectă stare de funcţionare. Bineînţeles că «simptomele» s-au menţinut. La sfârşitul lunii ianuarie 2009, am revenit la service şi le-am spus că problema s-a acutizat: ajunsesem să ţin contactul pus şi 20 de secunde pentru ca maşina să pornească. Însă calculatorul a dat acelaşi verdict: «maşina funcţionează perfect»”, îşi aminteşte cu indignare Mugur Fechet.

Bărbatul susţine că, după ce i-a ameninţat că va face o reclamaţie şi la Toyota România dacă nu i se va rezolva problema, i s-a făcut un nou control. „În sfârşit, mi-au confirmat defecţiunea pe care le-am reclam

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum o ora
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

CFR Probleme în Gara de Nord București privind sistemul de informare a călătorilor

Ziua Constanta acum o ora
Un incident a avut loc în această dimineață, 4 iulie 2025, la Gara de Nord din București, unde un deranjament tehnic a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor. Mai exact, tabelele de teleafișaj, panourile de informare localizate pe p

Valul de căldură lovește România. Caniculă și disconfort termic în toată țara

Mediafax acum 42 minute
Jumătate de țară este vineri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, iar restul sub avertuzare Cod galben, portvit ANM. De vineri de la ora 10.00 până sâmbătă la ora 10.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei

Turiștii străini vor trebui să plătească mai mult dacă vor să viziteze parcurile naționale din SUA. Ordinul semnat de Donald Trump

HotNews acum 48 minute
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv pentru a crește taxele de acces în parcurile naționale din Statele Unite pentru vizitatorii din alte țări, chiar în timp ce administrația sa urmărește să reducă bugetul destinat parcu

Google lansează la nivel global modelul AI de generare video Veo 3

BusinessMagazin acum 23 minute
Google a anunţat joi lansarea la nivel global a modelului său de inteligenţă artificială pentru generare de video bazat pe text, Veo 3, disponibil acum pentru utilizatorii Gemini din peste 159 de ţări, printre care şi România.

Video Captură uriașă în Ecuador: Trei tone de droguri ale mafiei albaneze, confiscate

Adevarul acum 2 ore
Autoritățile ecuadoriene au descoperit un transport uriaș de droguri, aparținând mafiei albaneze, într-o operațiune desfășurată într-un important port de export.

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Calendar ortodox, vineri, 4 iulie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum o ora
În aceasta luna, în ziua a patra, pomenirea celui dintre sfinti Parintelui nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei. Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660. Cel care avea sa fie numit "cel mai armonios dintre melozi

Trump spune că SUA au dat prea multe arme Ucrainei: ”Ne-a golit întreaga țară, trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi” / Comentariile, după discuția la telefon cu Putin

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în une

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°