„Cartea aceasta îşi propune să risipească o iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda cîtorva opinii divergente, îndeosebi în rîndul oamenilor politici, o cvasiunanimitate în jurul «idealului naţional», în sensul intrării României în conflict împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei.“ Aşa îşi începe Lucian Boia cartea Germanofilii – elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (Humanitas, 2009). Şi se ţine de cuvînt. Este o demonstraţie coerentă şi uluitoare, readuce o epocă oarecum uitată şi o pune în afara clişeelor din filmele istorice.

Primul capitol trece în revistă istoriografia oficială din interbelic pînă după Revoluţie, pe subiect. Istoriografie care suferă de un clişeu grav: românii sub înţeleapta cîrmuire a lui Brătianu au fost uniţi de idealul naţional al unirii cu Transilvania şi au pornit la război. Nu a fost chiar aşa, ca în orice democraţie, România din 1914 a fost divizată şi cuprinsă de febra dezbaterii. Încercînd să inducă ideea unirii în cuget şi simţiri, istoriografia care încerca să adapteze istoria la prezent devenea mincinoasă de multe ori şi ridicolă destul de des. În cazul lui Grigore Antipa, cutare istoric spune că savantul s-a retras în studiu şi meditaţie în anii în care el a fost de fapt un foarte activ şi eficient administrator sub ocupaţia germană. Dar cum Antipa a fost un mare savant era ruşinos să spui aşa ceva.

Boia are apoi capitole dedicate, pe categorii, elitei – politicieni, ziarişti, universitari, academicieni. Uneori schimbă perspectiva cu totul, ca atunci cînd afirmă cu argumente că toate guvernele lui Carol I sprijiniseră alianţa cu Puterile Centrale şi asta fusese politica oficială a statului român timp de 30 de ani: alianţa cu germanii şi austriecii pentru a fi protejaţi contra ruşilor. Pî