Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos vrea cele mai valoroase acţiuni vândute de Elena Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Pachetul Athenee Palace Hilton valorează, la preţurile actuale de la Bursă, aproape 1,5 milioane de euro, adică peste 50% din cât speră să obţină ministerul din vânzarea tuturor participaţiilor Sursa: Andreea TănaseSursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

1 /.

George Copos vrea să-şi întărească poziţia de acţionar majoritar la societatea Athenee Palace Hilton cu acţiunile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe care le vinde instituţia condusă de Elena Udrea.

Ministrul a anunţat deja că ar trebui privatizate toate unităţile din turism pe care statul le mai deţine, pentru a putea atrage noi investitori în acest domeniu. Acţiunile Athenee Palace Hilton (simbol bursier ATPA) constituie, de altfel, cea mai valoroasă participaţie a ministerului.

SUMARUL ARTICOLULUI Copos vrea cele mai valoroase acţiuni vândute de Elena UdreaCe vinde Elena UdreaCe vinde Elena Udrea

Majoritatea celorlalte societăţi mai au doar câteva active funcţionale, în timp ce unele sunt chiar în prag de faliment.

Negociere pe bursă

„Am luat cunoştinţă de intenţiile ministerului şi ne-am organizat. După Sărbători vom înainta instituţiei oferta noastră”, ne-a declarat George Copos.

Potrivit informaţiilor prezentate de Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde este listată societatea, omul de afaceri deţine în acest moment, prin două companii, 57,63% din pachetul de acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt Ministerul Turismului, cu 33,9% şi SC Tehnofrig Palace SA, SIF Oltenia şi Tempus Invest SRL cu circa 8%.

Pentru acţiunile deţinute de minister, Copos intenţionează să plătească „un preţ corect”. „Suntem listaţi la Bursă, aşa că nu va fi niciun mister”, susţine el, refuzând însă să precizeze suma maximă pe care este dispus să o ofere.La preţul ultimelor tranzacţii cu acţiuni ATPA, pachetul deţinut de minister valorează 5,95 milioane de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Teatrul Masca din București! Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere

Ziua Constanta acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clădirea Teatrului Masca de pe strada Nuvelei, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere și trei autoscări, potri

O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate

G4Media acum o ora
O delegație ”semnificativă” a Congresului SUA ar urma să vină în România la începutul săptămânii viitoare, anunță Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de Securitate ”Voi confirma faptul că, la începutul săptămânii viitoare, o dele

Horoscop pentru sâmbătă, 12 aprilie 2025. Prudența în comunicare este recomandarea pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 10 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Cocktail toxic. Aproape 200 de pesticide descoperite în praful din locuinţele europene

Ziarul Financiar acum 20 minute
În praful din casele europene există aproape 200 de pesticide, arată un studiu nou. Peste 40% dintre aceste substanţe pot cauza boli grave, inclusiv cancer. Specialiştii avertizează că amestecul acestor chimicale din casele noastre poate fi periculo

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 12 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 11 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 11 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 11 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

3°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°