Prestaţia penibilă avută, miercuri, de Claudiu Niculescu la meciul cu CFR Cluj i-a determinat pe oficialii „câinilor” să-i ceară atacantului să se retragă Sursa: Octavian Cocoloş
Dinamo nu a izbutit, miercuri seară, decât o remiză în Ştefan cel Mare, scor 1-1 (goluri Lucian Goian - 10, respectiv Yssouf Kone - 25), în partida-tur cu CFR Cluj, din semifinalele Cupei României la fotbal, şi porneşte cu şansa a doua la calificarea în ultimul act, în returul de pe 14 aprilie.
Deznodământul meciului din „Groapă” a presărat alte seminţe de scandal în curtea „câinilor”, oficialii Cornel Dinu şi Vasile Turcu taxând dur prestaţiile jenante ale atacanţilor Claudiu Iulian Niculescu (33 de ani) şi Florin Daniel Bratu (30 de ani), folosiţi titulari ca urmare a indisponibilităţilor de moment ale vârfurilor Marius Alexe şi Marius Niculae (ambii accidentaţi) şi Andrei Cristea (suspendat).
Lui Niculescu, golgheterul „all-time” al formaţiei Dinamo în cupele europene (18 reuşite), i s-a transmis, explicit, că e momentul să se retragă! Acelaşi Turcu spunea înaintea jocului că lui „Clau-gol” i se pregăteşte un loc călduţ în club. „Poate fi antrenor secund”, sugera acţionarul, convins că Niculescu joacă doar cu numele la Dinamo şi pe baza relaţiei de rudenie cu Cristi Borcea, al cărui fin este.
„Şi-a făcut treaba la noi, dar se vede de la distanţă că nu mai poate”, l-a urecheat Turcu pe vârful de atac plătit cu 135.000 de euro pe sezon. Atacantul va agăţa oricum ghetele-n cui la vară, asta dacă oficialii nu-i vor grăbi retragerea.
Dinu nu l-a vrut din iarnă
„Dacă ar fi după mine, nu i-aş mai fi păstrat în lot pe Niculescu şi pe Adrian Cristea”, spunea Cornel Dinu înainte ca returul să înceapă. Finul său, Cornel Ţălnar, nu l-a ascultat şi i-a dat în continuare credit lui Niculescu. „Ţânţarul” a recunoscut însă după meci