Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Băsescu va fi exclus din PDL?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Dragi telespectatori, iubiţi pedelişti, să recunoaştem că Traian Băsescu nu ne-a dezamăgit: după patru luni de tăcere, a ieşit în arenă şi a început să dea şi în guvern, şi în partidul aflat la putere. Exact ca pe vremea lui Tăriceanu. Sau poate că nu?

O comparaţie cu perioada guvernării liberale ar fi, după opinia mea, greşită. Sunt irepetabile bătăliile în câmp deschis dintre preşedintele României şi executiv, în întregul său.

Băsescu are încredere în Boc - acesta îi este fidel - şi are nevoie de un guvern PDL care să-i susţină proiectele. Disputa preşedintelui este cu acel grup din partid şi din guvern care s-a săturat de tutela şefului statului şi, tot mai des, îi ignoră indicaţiile.

De fapt, ceea ce publicul nu a văzut în ultimele luni este disputa subterană, dar dură, din interiorul PDL. Este o bătălie pentru influenţă, acces la resurse, precum şi pentru o poziţie cât mai înaltă în conducerea partidului. Pentru un loc în „găşcuţa” celor patru prim-vicepreşedinţi.

Taberele sunt extrem de greu de definit, pentru că se pare că nici măcar vechea falangă macedoneană formată de Blaga, Videanu şi Berceanu nu mai funcţionează ca pe vremuri.

O anumită graniţă putem observa în PDL dacă urmărim reacţiile la interviul lui Băsescu: Sever Voinescu, Cristian Preda sau Raluca Turcan spun că preşedintele are 100% dreptate. „Ceilalţi” tac şi aşteaptă să treacă furtuna. Însă va trebui să aşteptăm şi alte intervenţii publice pentru a ne lămuri care este tabăra „pro-Băsescu”, unde sunt adversarii săi şi ce aşteaptă preşedintele de la partidul său.

Teoretic, soluţia ar fi ca Emil Boc să convoace Consiliul Naţional de Coordonare şi să modifice din nou statutul, astfel încât prim-vicepreşedinţii să fie aleşi uninominal. Dar este posibil ca şeful statului să fi creat doar o presiune pentru ca unii dintre apropiaţii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°