Cel puţin 12 oameni au murit şi 15 au fost răniţi, după ce au fost loviţi în plin de un tren de mare viteză în localitatea catalană Castelldefels din nord-estul Spaniei, relatează AFP. Sursa: REUTERS
Nenorocirea s-a întâmplat la gara Castelldefels Playa, în apropiere de Barcelona, aseară, la ora 23.30. Trei dintre răniţi sunt în stare critică, potrivit El Pais. Majoritatea celor care au ajuns la spital au între 16 şi 26 de ani, doar o femeie rănită are 45 de ani.
Deşi în gară exista un pasaj subteran pentru pietoni, un grup de tineri a traversat linile de calea ferată ca să meargă la plajă. Toţi coborâseră cu scurt timp înainte dintr-un alt tren, povestesc martorii. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Carnagiu pe calea ferată în Spania
Când să traverseze au fost spulberaţi de trenul express Valencia-Barcelona. După ce i-a lovit, garnitura s-a oprit abia la câţiva metri.
Unele voci susţin că pasajul era închis şi de aceea mulţimea a ales să treacă linile de cale ferată.
Tinerii erau veniţi la concerte la festivalul "San Juan", care are loc în fiecare an la 23 iunie în Catalonia. Sute de tineri petrec pe plajă cu această ocazie. Dintr-o sărbătoare, noaptea de distracţie s-a transformat brusc într-o catastrofă, notează jurnaliştii de la agenţia EFE.
Cel mai grav accident feroviar din ultimii 30 de ani
Zeci de poliţişti, medici, pompieri şi echipe de salvare au fost mobilizaţi la locul tragediei.
"Am auzit un zgomot ca şi când s-ar fi prăbuşit nişte stânci. Când am ieşit afară mi-am dat seama că erau oameni. Peste tot erau cadavre şi resturi umane", povesteşte îngrozit proprietarul unui magazin din apropiere", citat de El Pais.
Niciun pasager al trenului de mare viteză nu a fost rănit, au anunţat autorităţile.
Linia de cale ferată a fost închisă după accident. Circulaţia feroviară între Levante şi Barcelona a fost