Proiectul de lege privind educaţia naţională a fost postat în dezbatere publică, în această seară, pe site-ul Ministerului Educaţiei, la câteva ore de la conferinţa de presă în care ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat lansarea actului normativ spre dezbatere.
1 /.
Proiectul de lege privind educaţia naţională a fost discutat şi avizat de Guvern, ieri, într-o primă lectură. La finalul dezbaterii publice, proiectul va fi discutat din nou în Guvern, în vederea aprobării finale.Sindicatele din învăţământ sunt nemulţumite că proiectul Legii educaţiei a fost prezentat în Guvern fără ca acesta să fie analizat de cadrele didactice.
Federaţiile din învăţământ critică propunerile din proiectul Legii educaţiei referitoare la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pentru care spun că nu există infrastructură şi resurse umane, la numirea directorilor de şcoli de către primari sau la finanţarea per capita.
SUMARUL ARTICOLULUI Noua lege a educaţiei, oficial în dezbatereREACŢIIProfesorii sunt de acord ca...REACŢIIProfesorii sunt de acord ca...
Federaţiile din educaţie au anunţat calendarul comun de proteste. Astfel, cadrele didactice vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie, începând de luni nu vor mai trece în catalog notele şi calificativele elevilor, iar în 25 martie, în toate şcolile nu vor fi ţinute orele, pentru a se dezbate proiectul Legii educaţiei.
Croită după modelul finlandez
Proiectul „Funeriu” preia elemente din sistemul finlandez, considerat cel mai performant din lume. Fiica interpretei Narcisa Suciu experimentează pe pielea ei cum se face şcoală în ţara nordică.
Finlanda pare fi o Mecca a învăţământului de calitate, dacă luăm în considerare nu doar performanţele internaţionale ale elevilor din statul nordic, ci şi frecvenţa cu care oficialii Ministerului Educaţiei le aduc în discuţie.