Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă să chemi o Salvare privată

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Varianta asistenţei medicale prin ambulanţe private e posibilă în oraşele mari. Tot mai mulţi români apelează, în caz de urgenţe medicale, la ambulanţe private, disponibile în special în marile oraşe. Sursa: CODRIN PRISECARU

Consultaţiile simple costă 200 de lei, iar cele care presupun mai multe cadre medicale, peste 300 de lei.

În ultimii ani, creşterea numărului de Salvări în sistemul public prin introducerea SMURD şi suplimentarea numărului de ambulanţe face ca şi oferta sistemului public să fie mai bună.

Puls în Bucureşti şi Ilfov, SOS şi în Harghita, Bacău, Craiova

„Pentru apeluri de urgenţă, Ambulanţa Puls acoperă doar zona Capitalei şi a judeţului Ilfov. În condiţii normale (fără ambuteiaje sau străzi blocate de zăpadă), o ambulanţă ajunge la solicitant în maximum 15 minute. Când efectuează apelul, pacientului i se dă această informaţie”, explică directorul Puls, Laurenţiu Luca, oferta pe care o au. O consultaţie obişnuită la Puls costă 199 de lei, iar una specială de urgenţă (care presupune un echipaj format dintr-un ambulanţier şi două cadre medicale), 299 de lei.

„Preţurile includ deplasarea ambulanţei la domiciliu, consultaţia, tratamentul de urgenţă, eliberarea tuturor tipizatelor medicale, inclusiv internare în spital, dacă e cazul”, detaliează Laureţiu Luca.

La Puls, se oferă reduceri de 20% pentru pensionari şi pentru posesorii de carduri BCR, iar clineţii fideli au discounturi de până la 20%.

SOS Medical Group acoperă Capitala şi Ilfovul, dar şi Harghita, Bacău şi Craiova, în funcţie de clinicile cu care colaborează. „Timpul de intervenţie pentru Bucureşti e în jur de 20 de minute, dar depinde şi de trafic”, spune asistenul manager al SOS, Raluca Ionescu. Aici preţurile pentru un apel de urgenţă cu transport la spital este 444 de lei, o consultaţie la domiciliu - 200 de lei.

Transpo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 24 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 5 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°