În timp ce multe state europene au reuşit să iasă din recesiune în 2009, după ce au înregistrat două trimestre consecutive de creştere economică, România a ratat acest lucru. Sursa: Reuters
Astfel, nu am reuşit să fructificăm uşorul avans din trimestrul al treilea, de 0,1% comparativ cu trimestrul doi, şi am trecut iarăşi pe minus la finele lui 2009.
Cel mai mare rol în acest tablou l-au avut comerţul şi construcţiile, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Deşi era sezonul cumpărăturilor, consumul a fost temperat de veştile proaste din economie.
„Rezultatul din ultimul trimestru este o expresie a comprimării mai puternice a consumului, iar economia noastră se bazează puternic pe consum. Cele opt zile de concediu fără plată pentru bugetari probabil au influenţat sentimentul consumatorilor”, ne-a explicat Lucian Anghel, economist-şef al BCR.
Potrivit acestuia, depozitele populaţiei în bănci au crescut în perioada amintită, deci nu se pune problema lipsei de resurse, ci a temerilor privind veniturile şi locul de muncă, mai ales ale celor din sectorul privat. De asemenea, şi construcţiile au avut un impact negativ puternic, a spus Anghel.
Cine ne salvează în 2010
Creşterea economică firavă prognozată pentru 2010 se leagă de speranţa că, în partea a doua a anului - după ce se vor lămuri întrebările referitoare la cine şi dacă va fi dat afară din sectorul public -, consumul va începe să se dezmorţească. Totodată, industria şi exporturile vor fi, oficial, principalele motoare de creştere.
PERFORMANŢĂ
Ce state au reuşit să iasă din criză
Cu excepţia Letoniei (-3,2%), România a avut în trimestrul patru al anului 2009, comparativ cu trimestrul anterior, cea mai mare scădere economică din UE (-1,5%). Asta în timp ce un număr semnificativ de ţări au reuşi