Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Făgărăşenii, plini de datorii

Publicat in Buna ziua Fagaras, joi 24 iunie 2010 ·

Vremurile sunt tot mai grele, iar făgărăşenii tot mai mult sunt înglodaţi în datorii. Unii concitadini nu şi-au mai achitat întreţinerea de luni bune. Numai Regia Ecoterm are de încasat de la populaţie mai bine de 2 milioane de lei. În plus, din cauza penalităţilor, datornicilor li se măresc facturile cu 0,1 la sută în fiecare zi.

Facturile pe care populaţia le are de achitat la societatea Ecoterm cresc în fiecare zi. Mulţi dintre oameni sunt săraci, abia îşi mai duc viaţa de pe o zi pe alta, aşa că plata facturilor nu mai poate fi o prioritate pentru mulţi făgărăşeni. „Nu reuşim să mai plătim datoriile. Abia ne ajung banii pentru mâncare. Acum am fost să-mi depun actele pentru ajutor social pentru că nu avem niciun venit. Dacă nu ne ajută Guvernul nu vom reuşi să mai supravieţuim“, „Este foarte greu. Am acumulat datorii pe perioada iernii iar acum ne străduim să plătim. Nu ştim ce vom face pentru că bani sunt tot mai puţini“, ne-au spus făgărăşenii.

Dar cum pentru tot ce consumi trebuie să şi plăteşti, datoriile sunt datorii, aşa că angajaţii Ecoterm au trecut la măsuri drastice pentru recuperarea banilor. „Noi avem restanţieri care au sume mari şi vechi şi cu aceştia ducem o luptă continuă şi încercăm să găsim metode cât mai eficiente pentru că sunt probleme şi probleme. Dar toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste sume trebuie recuperate pentru că noi, la rândul nostru, avem mari probleme la ora actuală pentru că avem de plătit furnizorul de gaz“, ne-a spus Dumitru Şandru, directorul Ecoterm R.A.

Totuşi acum cei care vor fi trimişi în judecată vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar. „Am luat măsura de a fi actorul principal în recuperarea sumelor, adică am preluat de la asociaţii prin contract de cesiune datoriile pe care le au apartamentele. Vom merge în instanţă, noi, pe cont propriu în calitate de operator pentru a rec

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 5 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 10 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 8 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 11 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°