Americanii de la Microsoft au lansat astăzi telefoanele Kin One şi Kin Two, în vreme ce finlandezii de la Nokia au prezentat trei noi modele inteligente cu preţuri reduse, axate pe servicii de e-mail.
Terminalele de la Microsoft sunt destinate utilizatorilor reţelelor de socializare şi, într-o primă etapă, vor fi disponibile doar utilizatorilor americani, care achiziţionează serviciile operatoului Verizon Wireless.
Ulterior, Kin One şi Kin Two vor putea fi cumpărate şi în Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania, prin Vodafone.
Chiar dacă face investiţii masive în China, cel mai mare stat asiatic, Microsoft nu are intenţia de a comercializa noile modele Kin One şi Kin Two pe această piaţă. Contractele de distribuţie încheiate cu Vodafone şi Verizon transformă aceşti operatori în distribuitori exclusivi ai noilor modelele, potrivit purtătorului de cuvânt al diviziei Microsoft din Singapore, Lena Goh.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Prezentare Microsoft: Kin One si Kin Two
Nokia, la preţuri mici
Dacă preţurile telefoanelor produse de Sharp şi lansate de Microsoft nu au fost făcute publice, Nokia vrea să atace piaţa cu trei noi modele.
Modelul Nokia C3 va costa 90 de euro, fără taxe, urmând să fie lansat până în vară. Modelul E5 va putea fi achiziţionat cu 180 de euro, iar pentru modelul C6, clienţii vor scoate din buzunar 220 de euro.