Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Boem Club”, locul unde începe muzica

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Cu 16.000 de euro, o bucureşteancă a deschis un club pentru cei care vor să înveţe să cânte la pian, vioară sau chitară.

Pe vremuri, lecţiile de canto, dans, pian sau echitaţie erau destinate exclusiv aristocraţiei sau oamenilor consideraţi peste media socială. În zilele noastre, singurele inconveniente sunt reprezentate de lipsa timpului şi, eventual, a banilor.

De câteva luni, funcţionează în Bucureşti un club unde cei care doresc pot lua lecţii de canto, pian, vioară, violoncel şi chitară, dar unde se pot familiariza şi cu istoria şi teoria muzicii. Acesta este „Boem Club”, un loc deschis pentru cei care au vrut, la un moment dat, să se apuce de muzică, dar din diferite motive nu au reuşit.

Elev la 45 de ani

„Am deschis acest club acum trei luni. La rându-mi, am făcut muzică: pian, vioară, canto, iar acest lucru m-a ajutat în demersul realizării acestui loc”, spune Claudia Atănăsoae, cea care se ocupă în mod direct de „Boem Club”.

În vila de pe strada Negoiu există câteva săli amenajate special pentru elevii care vin să înveţe muzică, dotate cu instrumentele necesare. Există şi o sală de aşteptare pentru părinţi şi însoţitori ai elevilor. Însă cei mai mulţi dintre aceştia sunt de fapt oameni maturi, care îşi doresc să înveţe muzică, chiar dacă nu mai sunt la prima tinereţe.

„Ne-am axat pe elevii care provin din mediul de business, de la companii mari, care de obicei îşi pot face timp pentru o asemenea îndeletnicire”, continuă Claudia, care declară că printre cei 60 de elevi înscrişi până acum există şi un învăţăcel de 45 de ani.

Lecţiile la „Boem Club” se desfăşoară individual. Fiecare elev are un profesor („tânăr şi comunicativ”, după cum declară directoarea), iar durata unei lecţii este de 50 de minute. Se organizează şi workshopuri săptămânale, cu o oră de istoria muzicii şi una de teo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 2 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 6 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Sfântul Ștefan, tradiții și obiceiuri. Ce NU ai voie să faci azi, 27 decembrie 2024

Cancan acum 6 ore
În fiecare an, pe data de 27 decembrie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Ștefan. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox și are o mare însemnătate pentru români. Sfântul Ștefan este sărbătorit imediat după Cră

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 11 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 11 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 9 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°