Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record la Wimbledon, partida a durat 10 ore şi continuă şi azi de la scorul 59-59 în decisiv » Zece ore de tenis

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 24 iunie 2010 ·

Partida dintre John Isner şi Nicolas Mahut a fost întreruptă din cauza întunericului pentru a doua oară. Scocrul era egal, 59-59 în decisiv

59-59 e un scor de tenis. Nu e o greşeală. Este borna la care a fost întreruptă partida dintre John Isner şi Nicolas Mahut, după zece ore de joc

Este deja joi şi o partidă din turul întîi nu s-a încheiat. Este vorba despre meciul dintre Nicolas Mahut şi John Isner, care a bătut toate recordurile în tenis. Întîlnirea dintre cei doi a început marţi şi s-a întrerupt din cauza întunericului la scorul de 4-6, 6-3, 7-6(7), 6-7(3). Pînă aici totul în ordine, o partidă ce durase 2 ore şi 41 de minute. S-a reluat ieri şi nimic nu a mai fost normal. Partida celor doi a devenit una istorică, istovitoare şi spulberătoare de recorduri.

Recordul numărul unu: 10 ore de joc. Precedenta marca fusese stabilită în 2004, la Roland Garros, de francezii Fabrice Santoro şi Arnault Clement, cei doi realizînd acest record tot în două zile. Mai mult, ultimul set, 7 ore şi 6 minute, a durat mai mult decît întregul meci al lui Clement şi Santoro.

Recordul numărul doi: 165 de game-uri disputate. Cei doi au reuşit performanţa de a depăşi numărul de gameuri disputate şi înainte de introducerea tie-break-ului, care stătea în picioare din 1969, 112 game-uri disputate.

Recordul numărul 3: 98 de aşi a reuşit John Isner de-a lungul întregii partide. Nici Mahut nu s-a lăsat mai prejos, el reuşind 95 de aşi. Precedentul record îi aparţinea lui Ivo Karlovici, cu 78 de aşi.

Acstea sînt doar o parte dintre recordurile pe care le-au reuşit cei doi. "Aş vrea să văd statistitica acestui meci. E clar că aşa ceva nu se mai repeta vreodată", a spus John Isner ieri, după ce oficialii au întrerupt partida. La Wimbledon, Australian Open şi Roland Garros nu se joacă tie-break în setul decisiv, poate după

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 47 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 40 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 40 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 52 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°