Grigore Cartianu a venit ieri la întâlnirea cu publicul cititor craiovean aducând în Cetatea Banilor volumul „Sfârşitul Ceauşeştilor“.
Cartea, „o poveste dramatică, ridicolă şi grotescă a sfârşitului celor două personaje care se credeau nemuritoare: Nicolae şi Elena Ceauşescu“, după cum înşuşi autorul menţiona, a stârnit curiozitatea în rândul craiovenilor, care au dat curs invitaţiei la întâlnirea cu Grigore Cartianu.
Pornind de la titlul volumului, ascultând povestea naşterii ei, s-a creat contextul perfect al unui dialog interesant între cititor şi autor. După câteva întrebări simple adresate autorului, mărturiile revoluţiei au început să curgă şi de o parte, şi de alta. „Cunosc oameni care şi-au pierdut copiii la revoluţie, copii care şi-au pierdut părinţii. Mai târziu am realizat ce grozăvie s-a întâmplat atunci. N-a fost urmarea unui blestem sau a unei nebunii teribile a lui Ceauşescu, chiar după ce a fugit, ci a fost urmarea unei lupte pentru putere, teribile... 1.116 morţi şi câteva mii de răniţi, dar fără condamnaţi. Suntem o ţară care nu şi-a reglat conturile cu trecutul. Ne trebuia un Nurnberg românesc, un proces al revoluţiei şi al contrarevoluţiei“, a precizat autorul volumului, Grigore Cartianu.
Impresiile au fost completate de propriile amintiri de la revoluţie. „Eram student la Bucureşti. Vineri se închideau facultăţile, pe 22 decembrie, numai că miercuri, pe 20, ne-au trimis acasă. Veneau profesorii la curs anunţându-ne că e ultima zi. Cei din provincie erau sfătuiţi să plece căci şi căminele se închideau şi nu mai aveau unde sta. M-am grăbit să iau primul tren de după-amiază, spre casă. Ştiam de la Europa Liberă de Timişoara, nu realizam însă la acel moment ce înseamnă asta. De două-trei zile, toaletele erau pline de fluturaşi purtând mesajul „Jos tiranul!“. Pe 23 decembrie m-am întors la Bucureşti cu un coleg. Am primit arme cu
