Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a deschis pentru prima sesiune a bacalaureatului o linie verde destinată sesizărilor şi problemelor legate de desfăşurarea acestui examen. Anul trecut, Timişul s-a aflat pe locul cinci la promovabilitate, cu 93,7, însă inspectorii şcolari timişeni declarau că procentul este cam mare şi lasă loc de interpretări.
Pentru buna organizare a examenului de bacalaureat, la Cabinetul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a fost deschisă linia Tel Verde 0800801100, la care cetăţenii pot semnala toate neregulile apărute în timpul examenului. Ministerul Educaţiei le reaminteşte părinţilor că examenul de bacalaureat este gratuit pentru elevii clasei a XII-a şi-i roagă pe cei implicaţi în acest proces, elevi, părinţi şi dascăli, să semnaleze la numărul amintit orice situaţie în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Începând din 22 iunie, linia de telefon este disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, până în 9 iulie, între orele 9 - 19.
De altfel, pentru a nu admite colectarea ilicită de mijloace financiare în preajma examenelor de absolvire, precum şi alte încălcări de acest gen, şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a lansat, la mijlocul lunii trecute, un telefon al încrederii, 257.257, la care puteau fi reclamate asemenea cazuri.
Părinţii, elevii, dar şi profesorii puteau să formeze acest număr de telefon pentru a reclama cazuri de colectare ilicită de mijloace băneşti şi încercările de a favoriza susţinerea probelor de bacalaureat. De asemenea, aceştia puteau sesiza cazurile în care s-au făcut presiuni din partea diferitor factori de decizie sau altor persoane interesate în acumularea de fonduri pentru diferite servicii şi beneficii referitoare la examenele de absolvire şi bacalaureat. Anul tre