Subprefectul Dorin Buda a anunţat că demisionează. Din Prefectură mai pleacă 11 sau 12 angajaţi. Prefectura Maramureş va trece la disponibilizarea unor angajaţi, în urma solicitării Guvernului de reducere cu 25% a cheltuielilor bugetare şi a personalului din instituţiile publice.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis, zilele trecute, o adresă Prefecturii Maramureş, prin care a cerut diminuarea fondului de salariu a instituţiei cu 25%. Potrivit acestei solicitări, Prefectura trebuie să reducă din organigrama instituţiei 11 - 12 posturi, plus un post de subprefect. Ministerul nu a stabilit cu exactitate criteriile care vor sta la baza restructurării personalului, dar e posibil ca persoanele disponibilizate să beneficieze de salarii compensatorii. Există şi posibilitatea ca unii dintre funcţionarii publici să renunţe şi să îşi caute de lucru în altă parte, din cauza reducerii veniturilor cu 25%, deoarece salariile angajaţilor sunt oricum destul de mici.
Subprefectul Dorin Buda demisionează
„Am organizat o întâlnire la care au participat subprefecţii Dorin Buda şi Gyongyike Bondi, împreună cu directorii de direcţii şi de servicii publice comunitare, în care am analizat situaţia actuală. Suntem într-o situaţie critică şi nu este uşor pentru niciunul din conducere", a explicat prefectul Sandu Pocol.
Pe de altă parte, subprefectul Dorin Buda şi-a anunţat, ieri, intenţia de a demisiona din funcţie. „Nu vreau sa creez tensiuni suplimentare. Nu mă bucur de susţinere politică, aşa cum au colegii mei, şi sunt conştient de asta. Cert este că nu voi aştepta să fiu dat afară!", a spus Buda. „Dacă membrii Guvernului consideră că desfiinţarea unui post de subprefect este o soluţie pentru problemele financiare cu care ne confruntăm, mă supun deciziei. Aş putea, desigur, contesta în instanţă o eventuală demitere a mea şi aş avea şanse