Nu a visat să emigreze. Iar în momentul în care a luat această decizie, pentru a fi alături de bărbatul iubit, şi-a asumat riscul de a trăi într-o societate care nu se sfieşte să arate străinilor răceală. Acum se consideră "o româncuţă sub şapca lui Gavroche". Studiază la Sorbona, Limbile moderne, şi vede un viitor printre cărţi. În topul autorilor preferaţi au intrat Cărtărescu, Terry Pratchett, Jeffrey Eugenides şi Emile Zola.
Denisa Ispas a ajuns la Paris în anul 2007, o decizie care a pus capăt la doi ani de navetă între România şi Franţa.
Tânăra de 24 de ani, studentă la Sorbona, "proaspăt măritată", lucrează acum la un McDonald's, un loc de muncă pe care l-a găsit cu ajutorul unei alte românce, iar în timpul liber obişnuieşte să scrie pe blog, unde, de altfel, am descoperit-o în ziua în care i-am propus acest interviu. „Denisa contra Franţei”, aşa cum a decis să-şi intituleze blogul, a demontat mitul funcţionarului român, care, în opinia sa, este întrecut, de departe, de cel francez.
EVZ: Cum ai ajuns în Franţa?
Denisa Ispas: Când l-am cunoscut pe cel care m-a făcut să "părăsesc" România aveam douăzeci de ani. În primii doi ai relaţiei am făcut naveta, când unul, când altul, câte două săptămâni sau câte o lună, între România şi Franţa. M-am mutat definitiv în vara lui 2007, pe 14 iulie, chiar de ziua lor naţională. Obişnuim să glumim, spunând că în ziua în care am ajuns au fost focuri de artificii pentru a sărbători pasul pe care l-am făcut.
Îţi doreai să emigrezi?
Înainte să-l cunosc pe el, nu îmi închipuiam că aş putea să plec din ţară. Nu am venit în Franţa în urma unui „studiu de piaţă”, ca să-i zicem aşa, prin care aş fi decis care ţară străină mi se potriveşte. El era francez, eu îl iubesc, aşa că alegerea s-a făcut repede. Dar tot mi-e dor de România şi tot m-aş întoarce, oricât de des aş putea. De
