Simon Hopkinson este unul dintre cei mai renumiţi autori de ghiduri gastronomice, cea mai recentă lucrarea a sa fiind dedicată omletei. Cu câţiva ani în urmă, după cum mărturiseşte autorul pentru revista "Intelligent Life", s-a iscat un adevărat război de opinie franco-italian în privinţa modului de prepare a salatei niçoise, care poartă numele oraşului Nisa, de pe malul Mării Nediterane. Motivul? Ingredientele: sardine sau ton.

În opinia lui Hopkinson, lista cu ingredientele de bază ar trebui să conţină: roşii decojite, ouă fierte, o conservă cu sardine, ulei, măsline negre, salată verde şi piper roşu. De altfel, reţeta de preparare a salatei niçoise, aşa cum este consacrat acest tip de salată specific franţuzească, a fost ţinţa controverselor în ultimii zeci de ani sau poate chiar încă din 1860, când comuna italiană Nisa a intrat sub dominaţie franceză. Şi totuşi geopolitica poate fi motiv de dispută într-o banală reţetă gastronomică? În acest caz, se pare că da. Într-o carte de bucate editată în 1972, primarul de atunci al oraşului Nisa, Jacques Médecin (un militant consecvent anti-ton), a denumit iniţial salata zonei drept „Salada Nissarda", denumire care se apropie, spun criticii pro-insulari, de originea latină a numelui acestui oraş, Nizza.

Autorul recomandă adăugarea unei conserve mici cu fileuri anşoa, iar ouăle, după ce s-au fiert, să fie puse lăsate timp de patru minute în ibric, acoperite cu o farfurie şi apoi puse sub un jet de apă rece timp de două minute, pentru a nu se decoji cu tot cu albuş. De asemenea, pentru un gust savuros, se recomandă ca salata să fie garnisită cu o varietate de ierburi aromate (rozmarin, maghiran, cimbru, pătrunjel, oregano, busuioc), şi un sos balsamic preparat din oţet de vin, muştar Dijon, usturoi, un praf de piper, sare şi ulei de măsline.

Unii bucătari pretenţioşi susţin că salata niçoise nu îşi justif