„NAŞI”. „Ţânţarul” a reuşit să câştige din nou, aseară, în faţa echipei din Ghencea, căreia i-a răpit titlul de campioană în sezonul 2007-2008 al Ligii I la fotbal.
Dinamo a câştigat cu scorul de 2-0 „eternul derby” cu Steaua, disputat aseară, pe arena din Ştefan cel Mare, în etapa a 22-a a Ligii I la fotbal. În urma acestei victorii, „câinii roşii” au reintrat serios în lupta pentru titlu, formaţia din „Groapă” acumulând 38 de puncte şi apropiinduse la doar două „lungimi” de liderul CFR Cluj.
Elevii antrenorului Cornel Ţălnar au început vijelios partida şi au ratat trei ocazii uriaşe de a marca încă din primele 10 minute. Golul avea să vină însă abia în finalul primei reprize, când, după o lovitură liberă, Marius Alexe a trimis cu capul, în minutul 39, în poarta lui Zapata mingea prelungită tot cu capul de Marius Niculae. Repriza secundă a fost mai puţin spectaculoasă decât prima. Marius Niculae a irosit şansa de a majora scorul, iar apoi atmosfera din „Groapă” a fost animată de eliminarea polonezului Golanski, survenită în minutul 66, după un fault comis de fundaşul Stelei în postură de ultim apărător.
Echipa din Ghencea a primit lovitura de graţie în minutul 81. Iar aceasta a fost dată de fostul ei jucător Andrei Cristea, care a profitat de luftul de începător al portarului stelist Zapata. Imediat după gol, Cristea s-a îndreptat glonţ spre peluza „Cătălin Hâldan” şi s-a urcat pe gardul despărţitor, pentru a-şi sărbători reuşita împreună cu fanii.
„Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială”
Antrenorul dinamovist Cornel Ţălnar a devenit un adevărat coşmar al Stelei. Cu „Ţânţarul” la timonă, „câinii roşii” i-au bătut pe cei din Ghencea în penultima etapă a ediţiei de campionat 2007-2008 şi le-a răpit astfel titlul rivalilor. „Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. Echipa jucat foarte bine, aşa cum de