Tandemul Cătălin Voicu - generalul Dumitru Iliescu are legături apropiate cu justiţia pătată din Craiova, care l-a eliberat pe interlopul Serghei Gorbunov. Sursa: EVZ
Conexiunile pe care senatorul Cătălin Voicu şi mentorul său, fostul general SPP Dumitru Iliescu, le-au avut în interiorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut un rol important în albirea magistraţilor de la Dolj, după scandalul iscat de cazul „Grobunov”. În premieră pentru justiţia din România, procurorii-şefi de la Parchetul Tribunalului Dolj au fost repuşi pe funcţii, asta după ce Consiliul Superior al Magistraturii îi revocase în bloc, găsindu-i vinovaţi că l-au făcut scăpat pe Serghei Gorbunov.
SUMARUL ARTICOLULUI Procurorii lui Gorbunov, albiţi pe filiera "Voicu"Nume mari în agenda senatorului VoicuNume mari în agenda senatorului Voicu
„Evenimentul zilei” vă prezintă în premieră legăturile care au existat între magistraţii de la Dolj şi personajele din jurul lui Cătălin Voicu. Oraşul Strehaia reprezintă punctul de plecare, atât pentru generalul Dumitru Iliescu, cât şi pentru procurorul-şef Gheorghe Stoian, de la Tribunalul Dolj.
Mitică Iliescu îşi are originile la Strehaia, acolo de unde provin părinţii săi. Pe lângă judecătoria aceluiaşi oraş a activat multă vreme ca procuror şi Gheorghe Stoian. La rândul ei, soţia acestuia, Gheorghiţa Stoian, a fost avocata care l-a reprezentat de mai multe ori pe Dumitru Iliescu.
Tot avocata Stoian a reuşit performanţa de-a o scoate basma curată pe judecătoarea Elena Turcu, acuzată că ar fi condus cu o alcoolemie mult peste limita legală. Dosarul preluat de avocata Stoian a fost soluţionat cu NUP, printr-o decizie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte.
Albirea „gorbunovilor”
Momentul în care conducerea Parchetului Dolj a fost decapitată în urma scandalului „Gorbunov” a echivalat cu o lo