Preşedintele american, Barack Obama, a fost într-o vizită surpriză, ieri, în Afganistan, prima în calitate de şef al statului, relatează AFP. Sursa: Reuters
Obama s-a întâlnit cu omologul său afgan, Hamid Karzai, dar şi cu soldaţii americani desfăşuraţi în Afganistan, la Kabul.
Liderul american a împărţit în stânga şi-n dreapta îmbrăţişări şi strângeri de mâini militarilor.
"Am o mare onoare să fiu comandantul vostru", a spus preşedintele american în faţa trupelor.
53% dintre americani sunt de acord cu politica dusă de liderul de la Casa Albă în Afganistan, potrivit unui sondaj realizat recent. Este cea mai ridicată rată de încredere dată preşedintelui Obama.
Obama i-a cerut liderului său afgan, Hamid Karzai, să-şi intensifice eforturile în combaterea corupţiei şi l-a asigurat de susţinerea Statelor Unite.
Obama a fost ultima oară în Afganistan în 2008, în calitate de candidat la preşedinţie. În decembrie anul trecut, Obama a anunţat suplimentarea trupelor cu 30.000 de soldaţi.