Vă propun un mic exerciţiu: dacă ar exista un cuvânt, unul singur, exprimând esenţa românismului şi care să ne vină prima oară în minte atât nouă, cât şi celorlalţi, când ne gândim la acest popor, care ar fi acela? Sursa: EVZ
În cazul în care am face un exerciţiu similar în ceea ce-i priveşte pe polonezi, cuvântul ar putea fi „solidaritate”. Graţie Poloniei, numele primului sindicat liber din lagărul comunist a devenit nu doar un simbol al luptei împotriva totalitarismului, ci şi o marfă de export extrem de apreciată (cu voia dumneavoastră, ajunsese chiar o joacă subversivă ca, în micul nostru cerc de adolescenţi uşor inconştienţi din Baltă Albă, să ne salutăm cu „Soli!” - „Sola!”, omagiind astfel mişcarea despre care auzisem la Europa Liberă).
În numele acestei solidarităţi, suntem acum alături de bravul popor polonez, greu încercat după accidentul aviatic de la Smolensk, în care a murit conducerea ţării.
O tragedie geamănă, doar din această perspectivă, cu cea petrecută între pinii de la Katyn, când a pierit elita poloneză de acum 70 de ani. Diferenţa fundamentală este că, dacă acum pare să fi contat o decizie de pilotaj, atunci au fost împuşcaţi în ceafă mii de oameni, într-o cutremurătoare şi deliberată crimă rămasă fără pedeapsă. Sper să primesc viză.”
Aceasta a fost una dintre ultimele glume ale preşedintelui polonez Lech Kaczynski şi a făcut-o, potrivit publicaţiei britanice „Sunday Times”, după ce n-a fost invitat de Vladimir Putin la ceea ce a reprezentat, miercurea trecută, primul omagiu al unui premier rus la adresa victimelor de la Katyn.
Aşa că vechiul luptător anticomunist Kaczynski a hotărât să se deplaseze sâmbătă la comemorarea tragediei din 1940 „nu pentru a inflama relaţiile cu Rusia”, ci pentru a fi alături de cei aproximativ patru sute de urmaşi ai victimelor lui Stalin.
Crunt
