Elveţianul Roger Federer, liderul ierarhiei mondiale, a pierdut partida din turul patru al turneului Masters de la Miami, fiind eliminat de cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 16 al întrecerii, scor 6-4, 6-7, 7-6.
Federer, care are în palmares 16 titluri de Mare Şlem, îl învinsese pe Berdych în opt din cele nouă confruntări precedente, însă astăzi, elveţianul nu a prins o zi tocmai bună, reuşind să câştige doar două din cele 12 şanse de break pe care le-a avut. Mai mult, Cehul a salvat o minge de meci în tie break-ul setului decisiv, înainte de a bifa cea de-a doua victorie în faţa numărului 1 ATP.
Înfrângerea lui Federer lasă turneul de la Miami fără principalii favoriţi, sârbul Novak Djokovici (2) şi britanicul Andy Murray (3) suferind şi ei înfrângeri suprinzătoare în primele runde. Tomas Berdych îl va întâlni în sferturile de finală de la Miami pe spaniolul Fernando Verdasco, care s-a impus, cu scorul de 6-4, 7-6(3), în faţa croatului Marin Cilic. Berdych şi Verdasco s-au întâlnit şi la Indian Wells, când cehul s-a impus clar, în două seturi.
Într-o altă partidă, americanul Andy Roddick, numărul opt mondial, a câştigat meciul cu germanul Benjamin Becker, scor 7-6 (4), 6-3, şi îl va întâlni în "sferturi" pe ibericul Nicolas Almagro. În semifinale, Roddick ar putea da piept cu Rafael Nadal, care a trecut de un alt spaniol, David Ferrer, scor 7-6(5), 6-4. Al patrulea favorit al turneului de la Miami, Nadal va juca în runda următoare cu francezul Jo-Wilfried Tsonga.