Dudy Perry, directorul general al companiei New Kopel, parte a grupului israelian Shlomo, spune că este în continuare interesat de achiziţii în piaţa auto, dacă apar ocazii, dar nu mai este o prioritate, după ce grupul a achiziţionat de la IPSO centrul auto din Otopeni, în urma unei tranzacţii de 5,7 mil. euro.
"În prezent nu avem planuri de a achiziţiona alte companii din piaţa auto, dar dacă vor exista oportunităţi, nu le vom ignora. Când multe companii doresc să vândă, atunci este momentul potrivit să cumperi", a declarat Dudy Perry, directorul general al grupului New Kopel, cu activităţi în sectorul de leasing operaţional, rent-a-car şi vânzarea de automobile noi şi second-hand.
Şeful grupului israelian se aşteaptă la o revenire a vânzărilor de maşini pe piaţa locală în următoarea perioadă, în condiţiile în care până acum atât firmele, cât şi persoanele fizice şi-au amânat achiziţia sau schimbarea automobilului.
În afară de centrul IPSO, New Kopel a mai primit alte două oferte de achiziţie din partea unor companii din zona Capitalei. "Am primit mai multe oferte de a achiziţiona alţi dealeri auto din piaţă. Am avut cel puţin alte două centre la care ne-am gândit serios să le achiziţionăm, dar la final centrul IPSO s-a dovedit a fi cel mai atractiv", a spus şeful New Kopel.
Odată cu preluarea centrului IPSO, New Kopel nu va deveni însă şi dealer Dacia-Renault. "Noi achiziţionăm clădirea şi activitatea legată de service, nu şi partea de vânzări. În centrul din Otopeni vom deschide un nou showroom pentru alte branduri auto", a spus Perry, subliniind că nu s-a luat încă o decizie legată de ce marcă sau mărci vor fi comercializate în noul centru.
În condiţiile în care New Kopel deţine şi activitatea de import a mărcii chinezeşti Chery, este posibil ca una dintre viitoarele mărci din actualul showroom IPSO să fie brandul asiatic.
"Prim