Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii de Paşte în lume

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Anul acesta catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului în aceeaşi zi. Aşa că şi obiceiurile sunt mai multe şi diferite de la o ţară la alta. Iată câteva dintre ele. Sursa: Northfoto

Bulgaria, oul la înaintare

Vecinii bulgari obişnuiesc să ciocnească un ou roşu de zidul Bisericii. Tot ei în ziua de Paşte, între membrii familiei aruncă un ou de la unul la celălalt. Se spune că cel care ajunge la finalul jocului cu oul întreg va avea noroc tot anul. În plus, cea mai în vârstă femeie din familie mângâie obrajii copiilor cu primul ou vopsit, pentru ca micuţii să fie fericiţi şi sănătoşi tot anul.

Grecii sparg farfurii

Chiar dacă ţara lor e greu lovită de criza economică, grecii nu se dau în lături de la nimic când vine vorba despre ospăţul de Paşte. Din meniul lor nu lipsesc preparatele tradiţionale. Grecii petrec cum ştiu mai bine cu toată familia alături. Dansează şi ascultă muzică. La fel ca noi românii, grecii merg la Biserică în noaptea de Înviere şi iau lumină.

În Corfu, cu ocazia Paştelui, oamenii aruncă vase din ceramica de la balcon.

„Oamenii aruncă vase de ceramica pline cu apă sau vin de la balcon - sunt mult mai zgomotoase dacă sunt pline. Cei care aruncă cele mai mari vase sunt răsplătiţi cu aplauzele", povesteşte europarlamentarul elen Sylvana Rapti citată euractiv.ro.

Spargerea ceramicii aduce noroc, aşadar „culegeţi de pe jos neapărat o bucată spartă de ceramică şi veţi avea noroc pentru tot restul anului", a mai spus Rapti.

Spargerea vaselor simbolizează şi începutul primăverii şi faptul că recoltele vor fi culese în vase noi.

Nemţii ard de Paşte brazii de Crăciun

În unele zone din Germania, de Paşte, se ard brazii care au fost împodobiţi de Crăciun. Potrivit tradiţiei flăcările vor alunga ultimele semne ale iernii ca să facă loc primăverii.

În Franţa se dă lupta cocoşilor

Încă din 192

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°