Micuţii care suferă de tulburări emoţionale sau comportamentale sunt sancţionaţi cu note mici la purtare şi ajung să nu-şi mai găsească locul în unităţile de învăţământ. Sursa: Codrin Prisecaru
E greu de crezut că, în secolul al XXI-lea, într-o ţară din Uniunea Europeană, se mai poate vorbi despre în grădirea dreptului la educaţie. Se întâmplă însă în România şi nu e un caz izolat. Zeci de părinţi disperaţi din toată ţara încearcă să găsească o soluţie pentru ca micuţii lor - care suferă de tulburări emoţionale sau de atenţie - să-şi găsească locul într-o şcoală.
Statisticile arată că în această situaţie se găsesc sute de familii din România, ai căror copii sunt excluşi din sistemul de învăţământ de dascăli care, pur şi simplu, nu-i pot face faţă unui copil ce debordează de energie.
SUMARUL ARTICOLULUI Copii cu tulburări emoţionale excluşi din şcoliCopilul hiperactiv, un „măr stricat”Copilul hiperactiv, un „măr stricat”
Bolile vremurilor noastre, problemele emoţionale, de atenţie sau comportamentale, gen ADHD (Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate), care înainte treceau lesne drept „răsfăţ” afectează tot mai mulţi copii. Din păcate, „soluţia” pe care o găsesc mare parte dintre dascăli pentru a astâmpăra un astfel de elev e „insuficient” sau nota 4 la purtare, chiar şi în clasele primare. În plus, copilului i se pune eticheta „obraznicul clasei”, iar părinţilor li se transmite scurt: „Dacă nu vă convine, cereţi transferul!”.
Potrivit psihologilor, atitudinea punitivă, sancţiunile repetate cu note mici şi mustrările constante agravează, de fapt, starea unui copil cu probleme emoţionale. „Este mai potrivită o atitudine binevoitoare, încurajare permanentă, fără critică sau tonuri agresive, creşterea stimei de sine, responsabilizare şcolară, pentru a-i da copilului senzaţia de utilitate”, conchid specialiştii.
Proble