Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a aprobat spre finanțare 17 proiecte pentru e-sănătate, la nivel local.
Acestea au o valoare totală de 65,2 milioane de lei, din care 53,7 milioane de lei finanțarea nerambursabilă. Uniunea europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională va acoperi suma de 43,8 milioane de lei.
Alte 9,9 milioane de lei vor proveni de la bugetul de stat.
Cele 17 proiecte au fost selectate dintr-un număr de 37 de proiecte în cadrul operațiunii 3.2.4 – ” Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. Aceasta este parte a Domeniului Major de Intervenție 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Axa prioritară III – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE).
Implementarea proiectelor va începe, după ce Autoritatea de management va finaliza analiza dosarelor.
eHealth sau, pe româneşte, e-sănătate, este termenul generic utilizat pentru setul de instrumente care se bazează pe tehnologia informaţiei şi comunicării utilizate pentru a ajuta la prevenirea, diagnosticarea, tratarea, monitorizarea şi gestionarea sănătăţii şi a modului de viaţă, precum şi la ameliorarea acestor procese.
Implementarea de proiecte e-sănătate ar trebui să faciliteze comunicarea între instituţii. De exemplu, are loc un accident rutier grav, însă medicii nu au suficient sânge pentru transfuzii. Dacă înainte de 1989, pe buletine era trecut grupa de sânge, acum medicii nu au cum să verifice nici măcar acest lucru, căruia nu i se acordă o mare atenţie în viaţa de zi cu zi dar care poate face diferenţa între viaţa sau moartea unui pacient.
Atunci când România va avea un sistem integ