"Dacă oricum vindem la intermediari, la ce bun să lucrăm cu factură?", se întreabă unul dintre producătorii care în urmă cu trei ani au decis să formeze un grup cu alţi opt vecini dintr-o comună prahoveană pentru a vinde mai mult şi mai repede producţia de varză, castraveţi, vinete şi roşii.
"Fermierii trebuie să se asocieze", spune, aproape la fiecare apariţie în public, ministrul agriculturii ca soluţie de creştere a ritmului de dezvoltare a sectorului agricol pentru ca fermierii să atingă media de competitivitate europeană. Legea grupurilor de producători nu elimină însă intermediarii din traseul produselor alimentare de la producător la consumatorul final, oamenii încă mai cred că revin la ideea de CAP dacă se asociază, iar majoritatea nu pot nici aşa să aplice pentru banii europeni pentru că nu au cu ce să gireze la bănci.
"Creşterea competitivităţii" este sintagma pe care o auzi de fiecare dată când pui problema agriculturii ca motor al economiei. Agricultura românească nu este competitivă pentru că 93% din totalul fermierilor exploatează suprafeţe între 1 şi 10 hectare, pentru că aproape 650.000 de fermieri trecuţi de 60 de ani deţin 25% din totalul suprafeţei agricole (peste 2,3 mil. ha), iar 5 milioane de hectare de teren este lucrat de persoane fără a avea statut juridic.
Chiar dacă îndrumă spre asociere, autorităţile deţin foarte puţine date despre fermierii care au ales acest mod de a-şi comercializa produsele. În România sunt recunoscute 106 grupuri de producători, Suceava (10 grupuri), Dâmboviţa (opt grupuri), Covasna (şapte grupuri) şi Arad (şapte grupuri) fiind judeţele cu cele mai multe astfel de asociaţii. "Nu cunoaştem numărul exact al producătorilor care au format aceste grupuri, întrucât unii dintre ei hotărăsc să se retragă, iar alţii să devină membri, iar situaţia se schimbă de la lună la lună", spun reprezentanţii ministeru
