Autoturismul italian de oraş este atât de şic încât stârneşte confuzie.
Este de înţeles când o maşină pe care se poate citi Diesel aproape din orice unghi ai privi-o îi face pe oameni să creadă că are un motor pe motorină.
A fost amuzant să constatăm că, aproape fără excepţie, a doua observaţie a oamenilor – după exclamaţia iniţială care atesta că găsesc cuceritor Fiatul 500 pe care l-am testat zilele trecute – se îndrepta către prezumtivul motor diesel alfat sub capotă.
Ce se întâmplă? Fiat a adus şi în România versiunea specială a modelului 500 realizată în colaborare cu firma de îmbrăcăminte Diesel. Una care şi-a propus să optimizeze estetic, nu tehnologic, celebrul model italian.
Aşadar, particula Diesel care a fost plasată cu dărnicie pe te miri ce reper al maşinii nu face trimitere la Rudolf, inventatorul motorului cu acelaşi nume, ci la marca de haine destinate tinerilor adulţi.
Seria specială şi limitată la 10.000 de unităţi Fiat 500 Diesel poate fi animată fie de motorul pe benzină de 1.4 litri şi 100 de cai-putere (întocmai ca maşina testată), fie de mai micul motor, pe benzină şi el, de 1.2 litri (69 CP), fie chiar de un propulsor turbodiesel Multijet (nu a fost cazul acum) de 1.3 litri şi 75 CP – toate versiunile sunt conforme cu standardul de poluare Euro 5.
Avea nevoie Cinquecento de o cosmetizare pentru a deveni mai simpatic? De bună seamă că nu. Fiat nu ar fi livrat deja peste o jumătate de milion de unităţi (cifra a fost atinsă la doi ani şi jumătate după relansarea modelului), dacă maşina n-ar fi devenit, practic, instantaneu un hit.
Pachetul stilistic propus de versiunea Diesel merită analizat deoarece include trei accesorii principale pline de şarm. În primul rând culoarea extraserie, apoi jantele de 16 inchi din aliaj uşor cu logo Diesel şi, în fine, tapiseria de pe sca