În iunie 1940, România era atinsă pentru prima oară în istoria ei de ciuma roşie. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, sub conducerea lui Iosif Visarionovici Stalin, a cerut în mod imperativ, sub ameninţarea armelor, teritorii de zeci de mii de kilometri pătraţi. Basarabia, Buco­vina de Nord şi Ţinutul Herţei au fost ce­date prin vot, în Consiliul de Co­roană din 27 Iunie 1940. Un ultimatum semnat de Viaceslav Molotov cerea României eliberarea în 48 de ore a teritoriilor menţionate. În cel mai nenorocit an din istoria mo­dernă a statului român, milioane de români au fost abandonaţi. Sălbaticii din stepa Rusiei au năvălit în aceste zone, semănând moarte şi teroare. Adică ce ştiu ei mai bine să facă, de secole. Am scris recent despre crima de a uita asasinatele de la Fântâna Albă, unde mii de români bucovineni au fost asasinaţi cu mitralierele când se îndreptau liniştiţi, cu odoare bi­sericeşti în fruntea coloanelor, spre graniţa apărută peste noapte cu ţara. Dovezi clare de genocid apar şi în alte zone ale Bucovinei de Nord.

Interesat de acest subiect, am parcurs sute de pagini. Mărturiile sunt absolut cutremurătoare. Panica po­pulaţiei româneşti, care în lacrimi de jale şi disperare, era forţată la stră­mu­tare. Zeci, sute de mii de familii în­ghesuite ca vitele în trenurile spre Galaţi, Vatra Dornei sau Iaşi plecau din Basarabia. Luau ce puteau cu ei, dintr-o casă construită în generaţii de muncă şi agoniseală. Cunoscutul unionist Pan Halipa, membru al Sfa­tu­lui Ţării la momentul de graţie 1918, povestea cum oamenii plân­geau în hohote când trenurile plecau din gările Basarabiei. În zare se ve­deau primele clădiri incendiate de trupele so­vietice invadatoare. Nu în­tâmplător, acestea erau vechile bi­se­rici, monumente istorice. Şocantele po­vestiri şi drame din raptul teritorial săvârşit de Moscova cu pistolul la tâmpla României se derulau în para