Cluj Fashion Week (CFW) s-a născut într-o perioadă în care în România se anunţa că nu va avea loc niciun alt festival şi se doreşte să devină, după această primă ediţie care urmează să se petreacă la Cluj, în perioada 14-17 aprilie, un eveniment de modă aparte atât ca structură, cât şi ca amploare, a cărui plus de valoare va fi asigurat de prestigiosul critic de modă Diane Pernet. Sursa: OltinSursa: Ciprian StrugariuSursa: Alin Gălăţescu
1 /.
Deşi poate mulţi s-ar fi aşteptat ca locul desfăşurării festivalului să fie Bucureşti, organizatorii Nana Fashion Agency şi Avanpremiere Concept au decis să aleagă pentru ediţia princeps Clujul, motivul fiind, dincolo de cel al amplasamentelor spectaculoase şi al libertăţii de mişcare, acela al tradiţiei şi supremaţiei deţinute de Academia de Artă şi Design din Cluj, care a dat cele mai grele nume din moda românească.
Construită ca şi Soiree de la Mode, In Memoriam Alexander McQueen, Săptămâna Modei de la Cluj nu îşi propune să surclaseze alte evenimente de gen, ci să revitalizeze moda din România care, aşa cum declara partenerul festivalului Laszlo Forany, „are nevoie de refresh atât din punct de vedere al atitudinii, cât şi al stilului de creaţie”.
CFW pune astfel împreună colecţiile de modă pentru toamnă/iarnă 2010-2011, cu expoziţii de fotografie de modă şi life-style, workshop-uri, instalaţii, video, film, muzică, teatru şi expoziţii de artă contemporană, devenind astfel un eveniment cultural complex. Simbioză
„Cluj Fashion Week pune moda în relaţie cu celelalte arte”, spune Alin Gălăţescu, directorul artistic al festivalului. Dacă ar trebui să alegem un număr al evenimentului, acela ar fi 20. Se iau 20 de creatori de artă contemporană, împreună cu 20 de fotografi de modă şi life-style, li se adaugă 20 de designeri de accesorii, apoi cei 20 de designeri vestimentari, la care se completează, pentru u