Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea „Funeriu” a ieșit din guvern cu Bac-ul modificat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Noua lege a învățământului a ajuns ieri pe masa parlamentului cu mai multe schimbări importante în privința evaluării copiilor, „ca o consecință a dezbaterii publice”, susțin oficialii din Educație. Sursa: VLAD STĂNESCU

Un examen de bacalaureat diferenţiat pe profilurile liceelor, încă o probă orală la evaluarea naţională de la finalul clasei a IXa, amenzi mai mici pentru părinţii chiulangiilor şi posibilitatea de a alege o altă materie în locul religiei.

Pe scurt, ultima variantă a legii educaţiei - care a primit ieri girul guvernului - are o formă diferită faţă de documentul supus dezbaterii publice de ministrul Daniel Funeriu.

Actul normativ este acum la mâna parlamentarilor, care vor putea depune amendamente. După ce va fi întors pe toate părţile şi modificat după cum vor aleşii acesta va fi adoptat. „Am «operat» mai multe modificări în urma propunerilor făcute în dezbaterea publică. Practic, am triat toate propunerile şi le-am eliminat pe cele care distorsionau viziunea noastră”, a explicat Oana Badea, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar.

Modificare la modificare

Cu toate că săptămâna trecută, când s-a pus punct dezbaterii publice, ministrul Funeriu susţinea că singurele modificări din lege sunt „greşelile gramaticale”, după trei zile, legea a fost „îmbogăţită” cu mai multe prevederi. Oficialii Ministerului Educaţiei au subliniat că nu au făcut decât să ia în considerare sutele de propuneri pe care profesorii din toată ţara le-au trimis pentru „perfecţionarea” actului normativ.

Dacă legea va intra în vigoare în acest an - aşa cum se aşteaptă guvernanţii -, reformarea sistemului va fi pusă la punct în 2013.

VOCEA ELEVILOR A ÎNVINS

Religia ar putea fi înlocuită, la cerere, cu istoria religiilor

Potrivit ultimei variante a legii educaţiei, elevi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”, a murit înecat în Costa Rica la 54 de ani

Mediafax acum 46 minute
Tragedia s-a petrecut în apropiere de Cocles, o plajă din provincia Limon, Costa Rica. Poliția din Costa Rica a confirmat pentru ABC News că actorul de la Hollywood a fost prins de un curent oceanic puternic, iar cauza oficială a decesului a fost as

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 33 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 2 ore
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°