Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii: "Noi şomeri, voi boieri!"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 · ·

Liderii sindicali i-au anunţat pe cei peste 2.000 de profesori care au ieşit azi în stradă că au fost trataţi cu "tupeu şi aroganţă" la negocierile cu reprezentanţii guvernului şi că urmează să se întâlnească din nou săptămâna viitoare. La sfârşitul lunii aprilie, sindicaliştii spun că dascălii ies iar în stradă, iar atunci vor fi peste 15.000 de oameni. Sursa: Octavian Cocoloş

"Am încercat să le arătăm că legea 330 duce la discriminări între învăţământ şi celelalte sectoare bugetare, dat nu i-a interesat. Săptămâna viitoare, ministrul Funeriu a spus că nu a văzut încă niciun profesor mort de foame. Iată ce ne doreşte", a declarat în faţa miilor de profesori Gheorghe Izvoranu, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.

Când au auzit vestea, profesorii au huiduit şi au spus că sunt gata să intre în grevă.

Trei ore au protestat azi în Capitală profesorii veniţi din toată ţara, nemulţumiţi de ce se întâmplă în învăţământ. FOTO evz.ro

Protestul profesorilor

Când profesorii au ajuns la Ministerul Educaţiei, în jurul orei 12.30, din difuzoare se auzea: "Bună ţară, rea croială / Mama ei de rânduială! / Vin ai noştri, pleacă ai noştri / Noi rămânem tot ca proştii. / Ăia hoţi, ăştia hoţi, / Mama lor la toţi".

Cei peste 2.000 de dascăli au scandat "Hoţii" şi "Ruşine" în faţa sediului Ministerului Educaţiei. Ei au cerut demisia Guvernului şi pe cea a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Ministrul Funeriu, cu capul pătrat

În mijlocul protestatarilor şi-a făcut apariţia şi ministrul Funeriu, însă nu în carne şi oase, ci sub forma unui manechin- un luptător de arte marţiale cu capul pătrat, o cutie de carton cu poza ministrului.

Aşa-zisul ministru era dotat cu două săbii şi centură neagră. Profesorii au explicat că l-au înfăţişat astfel pentru că a tăiat salariile, finanţarea şi a distrus învăţământul.

Legea educaţiei, un copy-past

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc: Ne-am luat rămas bun de la un pastor şi un lider, care cu căldură, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijă de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi

News.ro acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a arătat, sâmbătă, după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, că acesta a fost !un pastor şi un lider, care cu căldurǎ, compasiune şi înţelegere a avut întotdeauna grijǎ de semenii săi şi a găsit mereu alinare pentr

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Ilie Bolojan: Pentru a scoate ţara din zona asta complicată bugetară în care este, avem nevoie de o masă critică politică. Lumea politică este pulverizată / Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că România are nevoie de stabilitate şi de oameni buni în toate funcţiile importante pentru a face faţă perioadei dificile prin care trece. ”Lumea politică este pulverizată”, afirmă Bolojan,

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: Cu siguranţă nu / Între anarhie şi o ordine imperfectă este de preferat întotdeauana ordinea imperfectă / Ce spune despre ”Turul 2 înapoi”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan este convins că România nu va ajunge în situaţia de a anula pentru a doua oară un scrutin prezidenţial, apreciind că, până în momentul de faţă, nu există niciun motiv pentru o astfel de eventuală decizie. Bolojan

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°