Patronul rapidist a împlinit, sâmbătă, 57 de ani, iar drept cadou a primit un nou eşec al echipei sale, dar şi jigniri din partea suporterilor. Sursa: Agerpres
Rapid a pierdut, scor 0-1, partida disputată sâmbătă seară, în Giuleşti, cu Universitatea Craiova, în etapa a 24-a a Ligii I la fotbal. Echipa „vişinie” a suferit cea de-a treia înfrângere consecutivă în campionat (culmea, toate cu acelaşi scor) şi participarea în următorul sezon al cupelor europene este pusă sub semnul întrebării.
Unicul gol al partidei a fost marcat în ultimele secunde de joc. Găman a degajat lung, din propriul careu, până la Trică, acesta i-a pasat în stânga lui Gângioveanu, care l-a învins pe portarul Bornescu cu un şut la colţul lung. În prima repriză, rapidiştii au reuşit să trimită de două ori mingea în poarta adversă, prin Grigorie, dar ambele goluri au fost anulate corect, pe motiv de ofsaid.
„Să moară Ana dacă nu pleci!”
Războiul dintre George Copos şi suporterii Rapidului s-a redeschis. Fanii l-au luat în colimator pe patronul giuleştean (care a împlinit, sâmbătă, 57 de ani) încă de la începutul meciului cu Universitatea Craiova. Suporterii l-au înjurat în mai multe rânduri pe Copos şi i-au cerut să plece de la Rapid, iar un grup aflat în colţul tribunei a doua a desfăşurat un banner pe care era scris: „Să moară Ana dacă nu pleci!”.
După golul lui Gângioveanu, furia fanilor s-a revărsat asupra propriilor jucători. „Mercenarilor!”, „Plecaţi cu toţii!” sau „Afară din Giuleşti!” au scandat susţinătorii Rapidului, iar după ultimul fluier al arbitrului Mugurel Drăgănescu, membrii galeriei giuleştene au aruncat cu beţele de la steaguri, monede şi brichete în fotbaliştii care, cu capetele în pământ, veniseră să-i salute.
Suporterii au încercat să ajungă şi în zona vestiarelor, pentru a le cere socoteală jucătorilor, da