Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românilor le place Paştele pe nisipuri de aur

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Mii de români au ales să-și petreacă sărbătorile de Paște în stațiunile de pe litoralul bulgar. Sursa: Feri Predescu

Autoritățile române spun că au fost 6.000, cele bulgare susțin că este vorba de peste 20.000. Adevărul este probabil undeva la mijloc, dar cert este că litoralul românesc a fost aproape pustiu din cauza hotelierilor noștri care, după eșecul de anul trecut, au refuzat să-și deschidă unitățile de cazare.

Ei şi-au motivat decizia prin faptul că românul preferă ca de sărbători să petreacă în sânul familiei.

Constantin Voicu, de 64 ani, spune că îi place să meargă pe litoral de Paşte şi că ar merge în staţiunile româneşti, însă calitatea serviciilor şi preţurile piperate de la noi îl mână peste graniţă.

“Sunt din Ciorogârla, Ilfov şi vin la Albena de Paște în ultimii patru ani și nu-mi pare rău. Dau un million de lei pe zi pentru patru nopți, all inclusive, avem casă, masă și băutură din belșug, aici e viața noastră. Când va veni și România cu asemenea oferte? Probabil că niciodată”, spune vesel nevoie mare Constantin Voicu.

Pensionarilor le place marea

Surprinzător este faptul că numărul turiștilor români de vârsta a treia din stațiunile bulgărești este mai mare decât al celor tineri.

“Aici dăm 100 euro pe patru nopți all inclusive, la hotel de patru stele, ne costă mai puțin decât am cheltui acasă”, ne spune o familie din București.

Unele hoteluri de cinci stele i-au îmbiat pe turiștii români cu oferte tentante.

“200 euro pentru două nopți și a treia noapte gratuit, cu program special pentru noaptea de Înviere”, explică Alina Balaci, manager de vânzări pentru piața din România.

La rândul ei, Vilyana Velikova, unul din directorii stațiunii Albena, susține că 90% din turiștii aflați pe litoralul bulgar sunt români şi că au venit în număr mult mai m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 28 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°