Georgică şi-a făcut stînă la marginea satului. Are acolo un teren luat în arendă. Unii spun că locul e chiar în teritoriul viran al localităţii şi că n-ar fi chiar în regulă. Primarul s-a arătat şi el îngrijorat de înfiinţarea unei stîne de vaci aşa aproape de casele oamenilor. O stînă miroase, cîinii ciobăneşti sînt mereu un pericol pentru locuitori, şi apoi, pe lîngă stînă pot apărea tot felul de animale sălbatice.

Georgică nu l-a luat în seamă. Bucuria de a avea stîna lui proprie era imensă. Cu ochii sclipind de satisfacţie şi nerăbdare spunea la toată lumea că-şi face propria afacere. A construit un ţarc, a instalat două boşti, adică nişte adăposturi din acelea cu cadrul din ţăruşi, acoperite cu folii de plastic, în care să doarmă ciobanii, şi a amenajat un grajd vechi pentru cele necesare mulsului şi depozitării brînzei şi laptelui. A adunat de pe la oameni vreo 40 de vaci şi a angajat doi băieţi. Ei le mînă în fiecare dimineaţă pe pajiştile de sub munte şi le aduc după-amiaza înapoi. Vin în urma turmei vorbind la mobil. Se aud frînturi de conversaţie: „Ce vrea? O plasmă? No, vezi că o fi vreo bagaboantă. No, mai bine vii aici cu mine la vaci şi scăpi de tăte ăste.“

Seara, cei doi ciobănei mulg vacile şi apoi le lasă din nou să mai pască o oră la marginea satului. Georgică urcă în fiecare seară la ei cu un Aro cu multe boxe. Pune manele de răsună valea, în timp ce dă cheag la lapte şi ia brînza deja închegată. Îi cinsteşte pe băieţi cu ţuică sau vin şi bea şi el. Se întoarce în sat pe întuneric, fericit şi ambalîndu-şi cu putere Aro. Toate îi merg din plin, mai puţin un lucru. Nu prea are de unde să dea apă la vaci. S-a rugat de primar să-l ajute să tragă o conductă. Primarul i-a repetat că nu-i place ideea de stînă lîngă sat şi că, pe deasupra, introducerea apei curente în localitate are în vedere nevoile oamenilor, şi nu pe cele ale vacilor.