Sunt oameni în presă care nu trăiesc din ceea ce publică, ci o fac - şi încă foarte bine - din ceea ce NU publică.
Înainte de a fi un pericol pentru siguranţa naţională, presa e un pericol pentru ea însăşi. Este un pericol pentru ea însăşi pentru că nu are mecanisme de a se apăra în faţa unor asemenea aberaţii. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi ţinut paginile întâi ale ziarelor cu acest subiect, la o zi de la dezbaterea aiuritoare din Consiliul Suprem de Apărare. O presă serioasă, într-o ţară serioasă, ar fi intrat probabil în grevă după un atac frontal la adresa unui fundament al democraţiei. Nu şi la noi...
Din cele 12 cotidiene pe care le citesc în fiecare dimineaţă (dintre care două de sport), doar trei aveau, ieri, subiectul pe prima pagină. Inclusiv colegii mei de la „Adevărul" n-au considerat subiectul suficient de important şi l-au expediat undeva în pagina 7. Unii nu-şi dau seama de posibilele consecinţe, alţii fug doar după senzaţional, iar pe alţii pur şi simplu nu-i dă profesionalismul afară din casă... E şi greu să existe solidaritate de breaslă şi acţiune comună într-o presă ca un şvaiţer, pătrunsă şi străpunsă de tot felul de neaveniţi şi de boschetari. Deşi ne doare s-o recunoaştem, asta-i presa noastră: miroase la fel de urât, pe alocuri chiar mai urât decât clasa politică şi decât „high-life"-ul despre care scrie!
Sunt interese în presă, altele decât acela de a fi în serviciul cititorului? Sunt! Se practică şantajul în presă? Se practică. Ştim foarte bine că sunt şefi în presă care nu trăiesc din ceea ce publică, ci o fac - şi încă foarte bine - din ceea ce NU publică! Multe din cele ce le citiţi în fiecare dimineaţă nu sunt rezultatul investigaţiei jurnalistice, al bunei-credinţe, al dorinţei de informare, ci o încrengătură de interese, relaţii, aranjamente... Trusturile străine puternice, care ar reprezenta, cât de cât
