Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DRIVE-TEST EVZ: Spark, o scamatorie Chevrolet

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Constructorul american a înlocuit un model prăfuit şi ieftin, cu unul polivalent şi nostim. Sursa: CHEVROLET

1 /.

În decembrie 2009, când am condus prima oară noul Chevrolet Spark, am remarcat cu amuzament strădania cu care motorul de un litru al maşinii alocate de organizatori ataca fiecare colină pe care i-o aşternea în drum capitala Greciei.

Săptămâna aceasta am testat, în România, versiunea de top a gamei Spark, cea dotată cu al doilea motor oferit de Chevrolet – mai marele „1.2 litri”, capabil să livreze 82 de cai-putere – dar şi cu toate echipamentele cu care constructorul a dotat acest model.

Adevărul este că Sparkul cu motor superior ni s-a destănuit, cu fiecare zi în plus petrecută împreună, drept una dintre maşinile capabile să biruiască multe dintre problemele ridicate de traficul nebun şi lipsa spaţiilor de parcare dintr-un oraş ca Bucureştiul.

Suplu peste denivelări, riguros pe autostradă

Chevrolet Spark este primul model General Motors dezvoltat pe noua platformă tehnică dedicată de gigantul auto american celor mai mici autoturisme ale sale, indiferent de marcă.

Arhitectura modernă îi permite să etaleze o ţinută de drum matură. Drept urmare, vitezele de croazieră ridicate pot fi gestionate în tihnă, ca într-un autoturism de familie. Atenţie, totuşi, nu recomandăm schimbările inopinate de direcţie în plin elan.

În aceeaşi notă, drumurile ciuruite din localităţi nu provoacă stresul obişnuit într-un model mignon. Gropile care nu sunt ocolite nu transmit în cabină un mic cutremur – prin bunăvoinţa amortizoarelor suple. Subliniem că ne-am referit la gropile (decente), nu la craterele din asfalt.

Cu roţile împinse la extremităţi, o direcţie uşoară şi un motor capabil şi dispus să evolueze la un regim înalt de turaţii, Sparkul şerpuieşte – la o adică, atât cât e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°