LEGISLAŢIE FISCALĂ. Curtea de Apel Ploieşti a suspendat aplicarea ordinului Finanţelor, conform căruia ţigările şi băuturile alcoolice urmau să fie interzise în magazinele de la frontierele non-UE. Sursa: EVZ
Doi proprietari de magazine duty-free sărbătoresc prima victorie în faţa unui ordin al Finanţelor. Motivul: pentru că a fost prost făcut. Curtea de Apel Ploieşti a decis, vineri, să suspende aplicarea Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 202/2010 prin care, începând din 28 martie, urma să fie interzisă vânzarea ţigărilor şi a băuturilor alcoolice în magazinele duty-free. Actul a fost contestat de două companii care operează astfel de magazine, Euroavipo şi Euro Trade Invest.
Judecătorul Simona Buzoianu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, ne-a declarat că, prin această decizie, aplicarea ordinului ministrului de finanţe a fost suspendată până la pronunţarea recursului. Deocamdată însă, doar cele două firme se pot bucura de decizia instanţei. Asta, deoarece „hotărârea se aplică numai în cazul societăţilor respective, însă poate deveni valabilă şi dacă alte entităţi urmează aceeaşi procedură”, a precizat Simona Buzoianu. Cu toate acestea, la noi nu funcţionează principiul precedentului. Adică, dacă o instanţă ia o anumită decizie, o altă instanţă nu este obligată să ia o hotărâre similară.
Slăbiciunea ordinului: lipsa măsurilor tranzitorii
„Ordinul nu prevedea măsuri tranzitorii coerente”, explică avocatul Flavius Marinescu, de la Asociaţia Română a Operatorilor de Duty-Free. Potrivit acestuia, actul normativ lăsa 45 de zile pentru lichidarea stocurilor de marfă, însă totodată interzicea vânzarea stocului din depozite, precum şi transferul de marfă de la magazinele care vând mai puţin către cele care au mai mulţi cumpărători. „În acest fel se ajungea la producerea unei pagube iminente”, ne spune avocatul. @