Putereeeeee! Putere fără margini!
Secvenţa deja legendară din ultimul Star Wars îmi revine în minte de cîte ori preşedintele Traian Băsescu, ales, confirmat prin referendum şi reales se manifestă ca Ludovic al XIV-lea.
Românii l-au vrut şi îl vor pentru că nu înţeleg democraţia – iar cînd o înţeleg, nu prea le plac idei precum normă, lege, respect, drepturi, instituţii – REGULI. Nu ar trebui să mire pe nimeni paragraful din Strategia Naţională de Apărare, care pune campaniile denigratoare de presă printre vulnerabilităţi. Este efectul direct al încrederii cu care o majoritate a românilor l-a investit cu putere voievodală pe şeful statului. Este consecinţa firească a toleranţei societăţii (inclusiv a presei, şi ea imatură din punct de vedere al înţelegerii democraţiei liberale moderne) faţă de derapajele non-democratice ale partidelor politice. Este doar unul din primele efecte ale faptului că principalele cîştiguri ale răsturnării regimului totalitar au fost dreptul la rugăciune şi plenitudinea galantarelor, iar românii nu au cerut mai mult de la democraţie.
Simpla menţionare a presei – indiferent de grobianismul, subiectivitatea, mediocritatea sau imoralitatea ei – ca factor ce slăbeşte securitatea ţării este extrem de periculos, însă se subsumează logicii autoritare a românilor – în frunte cu cel care se întoarce de aşa manieră cu faţa spre ei – Traian Băsescu. Pentru că românii sunt incapabili de reforme endogene, un despot luminat îi conduce spre reformă, aşa cum îl duce pe el viziunea. Această formă de a instituţionaliza teama autorităţii politice faţă de critica/atacul de presă reprezintă, însă, o evoluţie pentru pentru felul în care şeful statului interpretează of! atît de româneşte democraţia. Menţionarea acestui tip de vulnerabilitate într-un document fundamental pentru decizia de stat nu e un act voievodal, ca cele de tipul găozar
