Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca jucător - „Fiară”, ca antrenor - pradă uşoară

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

FC Vaslui, echipa antrenată de Marius Lăcătuş, s-a făcut de râs la duelul de ieri cu Astra Ploieşti, nereuşind să-şi creeze nicio ocazie clară de gol. Sursa: AGERPRES

Echipa FC Vaslui s-a împiedicat ieri pe terenul Astrei Ploieşti, scor 0-0, ratând şansa de a ajunge, fie şi numai pentru o zi, pe poziţia de lider în Liga I la fotbal.

Formaţia patronată de Adrian Porumboiu, care are pretenţia, cel puţin la nivel declarativ, că luptă pentru titlu, a avut o prestaţie lamentabilă.

Elevii lui Marius Lăcătuş n-au avut nicio idee tactică, n-au fost în stare să lege două pase, iar ocaziile au lipsit cu desăvârşire. Abia spre final, golgheterul brazilian Wesley Lopes a trimis o minge „plouată”, care a picat pe transversală.

Nici Astra, formaţie care are încă emoţii în privinţa retrogradării, n-a izbutit mai nimic în jocul de ieri.

Costly lipseşte cu Urziceniul

Pentru vasluieni urmează întâlnirea cu Unirea Urziceni, o altă echipă cu pretenţii la titlu, care însă evoluează la fel de jenant. Antrenorul Marius Lăcătuş nu-l va avea la dispoziţie pe Carlos Costly, atacantul naţionalei statului Honduras. Adrian Porumboiu, patronul vasluienilor, a tunat şi a fulgerat la adresa arbitrului Augustus Constantin. „I-a dat cartonaş galben gratuit lui Costly şi chiar n-avem cu cine juca în atac în partida cu Urziceniul”. Şeful moldovenilor l-a înţepat şi pe antrenorul Marius Lăcătuş: „N-am jucat nimic. Am fost penibili. Cei de la Astra au fost «desculţi», iar noi am fost neîncălţaţi”. Nicolo Napoli, antrenorul Astrei, a fost nevoit să folosească o echipă experimentală. Paulinho a fost pentru prima dată fundaş dreapta, Mihalache a fost trecut fundaş central, Vădrariu a jucat în premieră, iar pe final a intrat şi Condrea (17 ani!).

LIGA I

ASTRA PLOIEŞTI - FC VASLUI 0-0

ASTRA PLOIEŞTI: Miro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 25 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°