Serghei Lavrov nu a spus nicio clipă că Rusia îşi va retrage trupele din Transnistria. A spus că ar fi posibilă şi prezenţa unui contingent european în zonă, ceea ce înseamnă că europenii se pot alătura “trupelor de menţinere a păcii ruse” – aşa sunt calificate ele de Moscova (identificate însă ca o ameninţare în Strategia de Apărare a României). Ba mai mult, dă de înţeles că prezenţa trupelor europene în regiune ar fi condiţionată, ca şi în 2003, de acceptarea planului Kozak.
Între declaraţiile diplomatice şi faptele din teren, atunci când vorbim de Moscova şi de Serghei Lavrov, distanţa este uneori imensă. Rusia se angajase, la summiturile OSCE din 1999 şi 2001, să îşi retragă trupele din Transnistria, ceea ce nu s-a întâmplat nici până acum.
Faptul că Angela Merkel a preluat problema transnistreană în discuţiile cu Rusia este mai mult decât îmbucurător, iar ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, vorbeşte de o apropiere a relaţiilor dintre Moldova şi Germania fără precedent. Totuşi, cererile de până acum ale comunităţii internaţionale ca Rusia să îşi cheme acasă militarii, inslusiv din partea Statelor Unite (observator în procesul de pace 5+2, ca şi UE), chiar în plină “resetare” a relaţiilor, au rămas fără ecou. Pe de altă parte, nu mai demult de jumătatea lunii mai, preşedinţii rus şi ucrainean semnau un acord privind reglementarea conflictului din Transnistria prin care vorbeau de “identificarea unui statut special garantat pentru Transnistria în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, neutralităţii constituţionale şi formării unui stat unitar de drept, cu spaţiu economic şi militar comun”. Statutul special pentru Transnistria, la care cei doi au făcut referire, aminteşte de nimic altceva decât de planul Kozak, o opţiune inacceptabilă pentru moldoveni. Rusia şi Ucraina sunt mediatori în procesul de p