După ce au avizat construcţia blocurilor ANL, responsabilii îşi pasează acum „pisica“. Primăria spune că a obţinut fără nicio problemă avizul de construcţie de la DSP, deşi exista o interdicţie expresă, prin ordin ministerial.
Citeşte şi:
Găinile au fost primii locatari din Speranța
Locuitorii Speranţei, sufocaţi de duhori
Sutele de locuitori ai cartierului ANL Speranţa continuă să inspire miesmele fermei de păsări aflate la câţiva paşi de balcoanele lor, în timp ce Primăria Piatra Neamţ şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) dau vina una pe cealaltă. Primăria a început să construiască blocurile ANL în anul 2000, deşi ştia că în apropiere se afla o fermă de păsări, cu zgomotele şi mirosurile aferente. Din punctul lor de vedere însă, totul era în regulă.
„Primăria a solicitat eliberarea unui aviz corespunzător instituţiilor care sunt responsabile de acest someniu. Avem acceptul DSP Neamţ, iar noi am început treaba“, a declarat Gabriel Muraru, reprezentantul Serviciului Comunicare din cadrul Primăriei.
„Un mare complex avicol“
Şefii DSP şi-au exprimat punctul de vedere printr-un comunicat pe cât de sec, pe atât de halucinant. Practic, aceştia spun că nu au avizat un cartier ANL, ci „un mare complex avicol“, tratând blocurile ca şi cum ar fi locuinţele de serviciu ale angajaţilor de la ferma de pui.
„Locuinţele au provenit prin reamenajarea halelor avicole existente la acea dată în imediata vecinătate a halei de pui, toate formând un mare complex avicol. Avizul sanitar are numărul 5.069 din 6 ianuarie 2000“, precizează laconic răspunsul DSP. Singura explicaţie ar fi că şefii DSP au încercat să ocolească prevederile Ordinului Ministerial 536 din 1997, care specifica o distanţă minimă de la fermă la blocurile de locuinţe de 1.000 de metri.
Controale fără efect
Administrato