Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Copiii stranierilor îşi fac de cap în ţară

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 ·

Elevii lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor rămân corijenţi pe capete, iar unii chiar abandonează şcoala. Un studiu realizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) trage semnalul de alarmă.

Asistenţii sociali vasluieni au analizat situaţia a peste 45.000 de elevi, dintre care aproximativ 1.200 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Mulţi dintre aceştia sunt crescuţi de bunici şi au scăpat de grija zilei de mâine, însă au dat de alte probleme. Practic, s-a dublat rata corijenţelor. „Întâlnim şi situaţii în care elevii prezintă o conduită deviantă (2%) sau chiar de abandon şcolar (3%). A crescut numărul elevilor cu situaţii de corigenţă, 10% anul acesta, faţă de 5,76% anul trecut“, a subliniat Maria Amariei, coordonatorul CJAP Vaslui.

Bunicii, prea îngăduitori

Mulţi micuţi o iau pe căi greşite în lipsa părinţilor care să-i „ţină din scurt“. 72% dintre copii sunt lăsaţi în grija bunicilor, care sunt uneori prea îngăduitori pe de o parte, iar pe de altă parte nu le pot suplini figura tatălui sau a mamei. „În cazul lor este indicat ca profesorii să fie mai toleranţi la nevoile speciale ale acestor elevi deoarece suportul material nu suplineşte lipsa de afecţiune pe care părinţii o pot oferi copiilor“, explică Ana Rinder, psiholog.

Vasluienii fie dau vina pe „stranieri“, fie pe guvernanţi.

„Eu nu mi-aş lăsa copiii în grija altora. Când erau mici mă mai ajuta la creşterea lor şi mama, dar nu mă ascultau pe mine, ce să spun de o bătrână de 70 de ani? E adevărat că mulţi dintre părinţi pleacă de nevoie, din cauza sărăciei“, spune Maria Gâtlan. „Primăria şi autorităţile locale sunt principalii vinovaţi. Ar trebui să se creeze mai multe locuri de muncă, astfel oamenii n-ar mai pleca peste hotare să muncească“, este de părere Mioara Avram, o altă vasluiancă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contrapropunerea lui Zelenski după armistițiul de Paște anunțat de Putin: „Ucraina va acționa în consecință”

HotNews acum 14 minute
Volodimir Zelenski a spus sâmbătă seară, la peste trei ore după ce Vladimir Putin a anunțat un armistițiu unilateral al armatei ruse, că propune extinderea acestuia și dincolo de ziua de Paște de mâine. „Asta este ceea ce va dezvălui adevăratele int

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns sâmbătă seara la București. Ea este oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Inter

Gimnastică Constănțeanca, Sabrina Maneca-Voinea, a obținut aurul în finala de la sol la Cupa Mondială de la Doha

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnasta din Constanța, Sabrina Maneca-Voinea, a obținut medalia de aur la Cupa Mondială de la Doha. Sportiva de la malul mării a căștigat aurul în finala la sol din cadrul competiției. Cu 13.600 puncte și cel mai dificil exercițiu din concurs, Sabr

SuperLiga: Rapid, învinsă acasă de Universitatea Cluj. Moment de reculegere pentru Aaron Boupendza

HotNews acum 14 minute
Rapid București a fost învinsă de Universitatea Cluj, scor 0-2, pe teren propriu, într-un meci disputat în etapa a cincea din play-off-ul SuperLigii. Meciul din Giulești a fost precedat un moment de reculegere ținut în memoria lui Aaron Boupendza. F

Mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu de Paște. „În faţa provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranţă”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paște, care anul acesta este sărbătorit în aceeași zi și în Biserica Ortodoxă și cea Catolică.

Rusia şi Ucraina au făcut cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au schimbat sâmbătă sute de prizonieri de război, cel mai mare astfel de schimb de până acum, potrivit The Associated Press. Ministerul rus al Apărării a declarat că 246 de militari ruşi s-au întors de pe teritoriul controlat de Kie

Felicitări de Paște 2025 – cele mai frumoase mesaje de Paște fericit

Libertatea acum o ora
Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un simbol universal al renașterii, speranței și iubirii. În fiecare an, milioane de credincioși din întreaga lume își îndreaptă privirea și sufletul către această zi sfântă, în care se celebrează

Știri România Tragedia continuă în Buzău! Pompierul dispărut în lacul Șiriu a fost găsit astăzi decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Pe 18 aprilie 2025, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Dintre cele trei persoane aflate pe ambarcațiune

Tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în prima zi de Paște ca să-ți meargă bine tot anul

Adevarul acum o ora
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Sărbătorit cu evlavie de creștinii din întreaga lume, marchează Învierea Domnului și este considerat momentul triumfului vieții asupra morții.

UPDATE - Constanţa: Două persoane au suferit arsuri după ce rulota lor a luat foc / O victimă are arsuri pe 98% din corp şi este ventilată mecanic/ Răniţii au fost preluaţi de elicopterul SMURD / Incendiul a pornit de la pavilionul rulotei

News.ro acum 2 ore
Două persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, după ce rulota lor a luat foc, acestea fiind preluate de elicopterul SMURD. O victimă a suferit arsuri pe 98% din suprafaţa corpului şi este ventilată mecanic. Pompierii au stabilit că incendiul a p

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/24°
lun.

14°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

10°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/27°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/24°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°