Naţionala de rugby a Franţei a dat de pământ cu Italia, scor 46-20, în ultima etapă a Turneului celor 6 Naţiuni. Franţa a făcut astfel ultima repetiţie înaintea marelui meci cu Anglia, de sâmbătă seară, de pe "Stade de France".
Franţa a făcut spectacol în meciul cu Italia reuşind 6 eseuri (Imanol Harinordoquy, Yannick Jauzion, David Marty - 2, Morgan Parra, Alexandre Lapandry şi Marc Andreu) unul mai frumos ca altul, cocoşii obţinând astfel al patrulea succes din patru meciuri în actualul sezon al Turneului celor 6 Naţiuni la rugby. A fost repetiţia cu public înaintea duelului istoric cu Anglia, programat sâmbătă seară, în Franţa.
Adversarii "cocoşilor", englezii, au remizat în această rundă, 15-15, într-un alt duel istoric, cu Scoţia. Meciul disputat pe legendarul "Murrayfield Stadium" din Edinburgh a consemnat primul punct reuşit de scoţieni în acest sezon.
Pe "Páirc an Chrócaigh" din Dublin, Irlanda a învins Ţara Galilor, scor 27-12, şi a urcat trei locuri.
Etapa viitoare (sâmbătă, 20 martie):
Ţara Galilor - Italia ("Millennium Stadium", Cardiff; ora 16:30)
Irlanda - Scoţia ("Páirc an Chrócaigh", Dublin; ora 19:00)
Franţa - Anglia ("Stade de France", Saint Denis-Paris; ora 21:45)
Toate meciurile sunt transmise în direct în România de Sport 1
Clasament
1. Franţa 4 4 0 0 123-59 64 8
2. Irlanda 4 3 0 1 86-72 14 6
3. England 4 2 1 1 78-64 14 5
4. Ţara Galilor 4 1 0 3 80-107 -27 2
5. Italia 4 1 0 3 59-104 -45 2
6. Scoţia 4 0 1 3 60-80 -20 1