„Pădurea Katyn”, filmul lui Andrzej Wajda, este o epopee care porneşte de la un eveniment istoric.
Anul 1940, satul Katyn, situat la 20 de km vest de oraşul Smolensk, din Rusia. Din ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice ucid peste 20.000 de oameni. Majoritatea erau ofiţeri capturaţi ca prizonieri de război, în 1939. Printre cei executaţi se aflau însă şi numeroşi civili, pentru că sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi poloneze să devină ofiţeri în rezervă.
Prin acele asasinate, sovieticii au reuşit să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze, ca şi a evreilor şi a bieloruşilor polonezi. Descoperirea de către nazişti, în 1943, după ocuparea zonei respective, a uneia dintre gropile comune, a precipitat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică şi guvernul polonez în exil de la Londra.
Acest tragic eveniment, multă vreme ascuns, este evocat cu talent de celebrul regizor Andrzej Wajda, al cărui tată a fost şi el printre victimele masacrului.
Lovitură de graţie
La distanţă de 70 de ani, Polonia este decapitată în urma accidentului de avion în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski alături de mulţi alţi demnitari care mergeau la Katyn pentru comemorarea victimelor din 1940. Acesta este motivul pentru care TVR 1 a modificat programul, prezentând acest film.
21.10 - TVR 1