Peste 100 de percheziţii domiciliare au fost efectuate în această dimineaţă în Bucureşti, Vâlcea şi în alte 12 judeţe din România, pentru anihilarea unei reţele care organiza licitaţii frauduloase pe internet.
1 /.
În total au fost reţinute 71 de persoane, dintre care 41 numai în Vâlcea, judeţul cu cele mai mari reţele organizate organizate specializate în fraude informatice. Până la această oră, 15 de tineri au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând apoi să fie duşi în faţa instanţei cu propunerea de arest preventiv pentru 29 de zile. Alţi doi au fost lăsaţi să plece acasă.
Peste 300 de ofiţeri de la Crimă Organizată şi 400 de jandarmi coordonaţi de procurorii DIICOT au acţionat pentru destructurarea a trei grupuri infracţionale organizate, formate din 250 de persoane, specializate în fraude informatice şi înşelăciuni pe site-urile de comerţ electronic, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 de euro.
Grupările de “scameri ”acţionau încă din anul 2006 pe teritoriul mai multor ţări, printre care Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada şi Elveţia. Victimele încercau să cumpere diferite produse de pe internet, însă erau înşelate.
“Modul de operare informatică era cel de procurare a datelor de phishing şi inducerea în eroare a părţilor vătămate şi licitaţii frauduloase. Sumele de bani erau retrase în special în Europa de Vest şi SUA"
procurorul-şef Nicolae Blaga, DIICOT Argeş
De asemena au mai fost percheziţionate locuinţe din Cehia şi SUA ale unor persoane care făceau parte din aceeaşi grupare.
Procurorii DIICOT au colaborat cu ofiţerii FBI şi Secret Service, din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.
“Am beneficiat de spijinul FBI, care a fost de mare importanţă”, a mai spus Nicolae Blaga. @