Garda Financiară a confiscat 22,3 tone de tutun brut în zona Punctului de Frontieră Giurgiu, care erau transportate în două camioane ce au intrat pe teritoriul României din Bulgaria, a anunţat, ieri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Camioanele au fost identificate în zona Punctului de Frontieră Giurgiu, iar conducătorii auto au prezentat documente întocmite pe numele unui operator economic român.
"Pentru că nu există justificare legală pentru transportul acestei cantităţi de tutun, existând indicii că urma să fie utilizat în producţia clandestină de ţigarete, marfa a fost reţinută, iar investigaţiile continuă în vederea identificării şi destructurării întregii reţele infracţionale", se arată în comunicat.
Din verificările operative a rezultat că agentul economic este specializat în producţia de mobilier, iar reprezentantul acestuia a declarat în scris că nu a solicitat şi nu cunoaşte respectiva tranzacţie cu tutun, potrivit ANAF.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice (DGFP) judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).
Garda Financiară a confiscat 22,3 tone de tutun brut în zona Punctului de Frontieră Giurgiu, care erau transportate în două camioane ce au intrat pe teritoriul României din Bulgaria, a anunţat, ieri, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Camioanele au fost identificate în zona Punctului de Frontieră Giurgiu, iar conducătorii auto au prezentat documente întocmite pe numele unui op