Puţine lucruri, fapte şi întâmplări conţin forţa demolatoare capabilă să te şocheze în fotbalul „de televizor” practicat în România, din zori şi până seara.

Ne-am familiarizat cu fauna care colcăie în Liga I într-atât de mult încât ni se par normale jignirile şi mizeriile dintre finanţatori, dar şi angajaţii TV cu pantalonii tociţi în genunchi de la atâtea plecăciuni făcute înaintea „oamenilor de fotbal”.

Băgaţi în seamă cu înverşunare de canalele de sport care au slugi pe post de moderatori, deşi postura de deţinători ai drepturilor TV pe bani grei ar trebui să le ofere o altă anvergură şi o poziţie diferită de cea de echer, alde Borcea, Turcu şi Becali (tot neamul) varsă periodic troaca plină de lături în care se scaldă zilnic.

Are şi cine să le „cureţe” petele de pe sacouri, mai ales că şi presa scrisă conţine destui ziarişti-Ariel (citiţi interviurile cu Borcea şi veţi realiza care sunt aceia).

Toate până acum două zile, când haznaua de la Dinamo a refulat iarăşi. Continuând linia golănească iniţiată de Ioan Becali, dusă mai departe de Cristi Borcea, Dinamo a devenit din clubul Miliţiei o grupare de golani, cu specimene precum „ultrasul” Borcea şi neprihănitul Ionel Ganea.

Dacă în Columbia portarii sunt împuşcaţi, la noi sunt împroşcaţi. Gafeur în serie, Emilian Dolha a primit, duminică seară, o găleată de zoaie publice. A fost înjurat birjăreşte, numit „p...t” şi „gunoi”, umilit la televizor. Cel care l-a jignit este un om care, teoretic, îl plăteşte. E un fel de-a spune „îl plăteşte”, fiindcă Dinamo are o formă ciudată de organizare.

La „câini”, noţiunea de patron e relativă şi înseamnă să achiţi din propriul buzunar salariul unui anumit jucător, iar când acesta este vândut - creditorul îşi recuperează „paguba”. Se spune că, la Dinamo, fiecare conducător „are” câte un jucător. Despre Nicolae